Ce spun autoritățile despre bazarul- kitsch de la Bâlea Lac – partea I

Acasa >

Articol

– responsabilii CNAIR recunosc existența unor probleme în zonă și ne informează că se lucrează la o documentație  pentru o investiție care vizează și resistematizarea zonei –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La începutul acestei luni, o echipă a cotidianului Tribuna s-a deplasat în zona Bâlea Lac pentru efectuarea unei documentări jurnalistice. În urma acestei deplasări, în cotidianul nostru a fost publicat articolul „Bazarul – kitsch de la Bâlea Lac”, material ce poate fi citit și accesând link-ul următor: https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/bazarul-kitsch-de-la-balea-lac-178133.html.

Materialul respectiv s-a bucurat de succes și aprecierea cititorilor, care, prin comentariile transmise, și-au exprimat opinii similare cu ale noastre și ne-au impulsionat să continuăm demersul până la o posibilă remediere a situației.

Având în vedere starea nepotrivită, în opinia noastră, în care se prezintă Bâlea Lac (zona arată asemeni unui imens bâlci, unde se oferă la vânzare și se cumpără de toate, în condiții economico – financiare ce ridică semne de întrebare și suspiciuni rezonabile, cu măsuri de igienă și securitate sanitară cel puțin îndoielnice, nu există locuri de parcare amenajate suficiente, iar normele rutiere aplicabile pe drumurile publice parcă sunt opționale etc), am conceput mai multe adrese cu întrebări și diverse solicitări de lămurire, pe care le-am trimis autorităților care am considerat noi că au atribuții în gestionarea zonei și a situației de la Bâlea Lac.

În zilele ce urmează, vom publica, pe rând, răspunsurile primite de la autorități, astfel încât cititorii să-și poată forma o idee cât mai clară în legătură cu întreaga situație, responsabilități, strategii, măsuri întreprinse etc. Apoi, vom trage concluziile cele mai interesante…  

 

CNAIR deține șoseaua Transfăgărășan + o fâșie de 1,5 metri de la zona asfaltată

 

Prima reacție în urma acestui demers a fost a reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (Biroul Comunicare), și ne-a fost trimisă în 16 septembrie.

Din răspunsul CNAIR am aflat că, în zona Bâlea Lac, compania are în proprietate aproximativ 500 de metri din lungimea totală a DN7C, zona fiind aceeași cu cea în care se desfășoară activitățile comerciale.

”Drumul național DN 7C (Transfăgărășan) se regăsește în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, de la km. 0+000 – până la km 151+017, având o suprafață de 313 hectare. Suprafața drumului național aflată în administrarea CNAIR în zona Bâlea Lac se regăsește la Km. 116 și are o lungime de circa 500 de metri (zona unde se desfășoară activități comerciale)”, ne-au transmis responsabilii CNAIR.

Având în vedere că cea mai mare parte a activităților ce generează deranjul de la Bâlea Lac se desfășoară în imediata vecinătate a Drumului Național 7C – Transfăgărășan (lângă zona asfaltată), am rugat să fim informați ce atribuții are Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în ceea ce privește autorizarea/administrarea/gestionarea/controlul asupra unor activități și agenți economici sau autorități ce-și desfășoară activitatea în zona respectivă.

Referindu-se la această chestiune, oficialii CNAIR ne-au transmis următoarele: „În zona Bâlea Lac, pe DN7C – Transfăgărășan, DRDP Brașov administrează strict partea carosabilă respectiv zona de siguranță (reprezentată de o fâșie de 1,5 m de la asfalt) de pe drumul principal, fără a avea competențe în zona drumurilor laterale. În afara drumului național terenurile sunt deținute de persoane fizice sau de autoritățile publice locale (inclusiv cele două parcări aflate pe ambele părți ale drumului).

Comercianții care dețin chioșcuri în această zonă funcționează în baza unor autorizații de funcționare și construcție emise de autoritățile competente. În baza acestor avize, DRDP Brașov a eliberat la rândul său autorizații de amplasare în zona drumului pentru construcțiile provizorii din zonă. În conformitate cu legislația actuală, aceste autorizații se eliberează o singură dată și nu este necesară reînnoirea sau prelungirea lor, cele mai multe chioșcuri din zonă fiind autorizate de peste 5 ani. Se efectuează periodic controale pentru a se asigura că sunt respectate condițiile din autorizație (spre exemplu: dacă chioșcurile respectă retragerea de cel puțin 1,5 m față de partea carosabilă pentru a permite traficul pietonal pe marginea drumului).

CNAIR nu are alte atribuții în a controla aspectul tarabelor sau marfa expusă. De asemenea, suntem conștienți de problemele create de traficul (pietonal și auto) foarte intens, amplificat de prezența construcțiilor în imediata vecinătate a părții carosabile. Tocmai din acest motiv, am încercat în repetate rânduri și moduri să găsim, împreună cu autoritățile locale, modalități pentru relocarea comercianților. În urmă cu câțiva ani am avut chiar intenția de anulare a autorizațiilor de amplasare a comercianților, din zona Bâlea Lac. Însă, la insistențele autorităților locale, am renunțat la această inițiativă întrucât desființarea chioșcurilor ar fi însemnat un impact social semnificativ, prin pierderea unor venituri importante, atât pentru localnicii care lucrează în zonă, cât și pentru bugetul local”.

(Din fotografiile realizate la fața locului se poate observa foarte ușor că acea zonă de siguranță menționată și în răspunsul primit de la CNAIR – „reprezentată de o fâșie de 1,5 m de la asfalt”, nu este nicidecum respectată.)

 

Administratorul drumului nu e mulțumit și are un plan care ar putea schimba, în bine, situația

         

Am dorit să aflaă dacă există în planurile Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere adoptarea unei strategii sau a unor măsuri menite să ducă la o reparare a situației existente în zona Bâlea Lac?

Și, da! Se pare că administratorii drumului au în lucru o strategie și o documentație ce ar putea să ducă și la o reașezare în normalitate a situației actuale de la Bâlea Lac, astfel încât zona să nu mai sufere de atâta urâțire. Dacă totul va decurge normal, modernizarea DN 7C – Transfăgărășan, drumul ce tocmai a împlinit 50 de ani, poate fi salvarea așteptată de multă lume.

„La nivelul CNAIR SA, se află în faza de elaborare un studiu de fezabilitate cu privire la modernizarea Transfăgărășanului. Printre aspectele vizate de această investiție este și resistematizarea zonei Bâlea Lac astfel încât să se creeze condiții mai bune atât pentru desfășurarea traficului, cât și a activităților comerciale.  Zona este strict protejată din punct de vedere al mediului astfel încât soluțiile găsite trebuie să se încadreze în limitele actuale afectate de construcții pentru a avea un impact cât mai mic asupra mediului.

Proiectul de modernizare al Transfăgărășanului urmărește atingerea a două deziderate, respectiv aducerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere existente la nivelul parametrilor optimi de funcționare (acolo unde acești parametri se află la nivel mediu). Practic, se urmărește, pe cât posibil, menținerea drumului în circulație pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Obiectivul general al proiectului constă în stabilirea măsurilor de intervenție necesare a fi întreprinse pentru desfășurarea, pe cât posibil, a traficului tot timpul anului pe Transfăgărășan, și pentru a dezvolta economic regiuni deservite de rețeaua rutieră existentă”, ne-au transmis reprezentanții CNAIR.

 

D.F.

Foto: Răzvan Negru

23 septembrie 2024 la 10:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit