Ce s-ar ascunde de fapt în spatele zvonurilor că Mutu ar negocia preluarea lui Hermannstadt…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dis-de-dimineață, presa centrală lansase varianta că FC Hermannstadt ar fi clubul din Superligă cu care Adrian Mutu ar negocia preluarea băncii tehnice, mai ales că Sibiul nu are un start tocmai bun de campionat și scaunul lui Măldărășanu s-ar clătina. Zvonul s-a rostogolit repede, a ajuns în online-urilemai multor publicații și în rândul suporterilor, pe rețelele de socializare, iar fiecare, după caz, cu mai mult sau mai puțin realism, au reacționat cum au crezut de cuviință. Unii îmbrățișând ideea de a-l avea alături pe ”Briliant”, alții considerând că Mutu nu prea are realizări după ce a agățat ghetele-n cui, substanțial mai mici decât în perioada în care perfora porțile adverse și sădea neliniște în rândul fundașilor care-l aveau în pază.

Cei care au îndrăznit să spere că Mutu va prea Sibiul vor fi dezamăgiți. În primul rând, conform surselor noastre, zvonul că ar negocia cu Sibiul ar fi fost lansat chiar de către antrenor sau/și cei din preajma acestuia tocmai pentru a pune presiune pe federație, care caută selecționer după ce Gică Hagi ar fi spus ”pas”, iar Mircea Lucescu, la cei 79 de ani, n-ar mai fi nici el interesat să-i preia pe ”tricolori”. Mutu se află pe lista scurtă, iar în momentul de față doar el și fostul selecționer Mirel Rădoi ar mai fi ”în cărți”, iar zvonurile că ar avea oferte și din Superligă ar pune oarecum presiune pe mai-marii FRF-ului, care s-ar grăbi astfel să-l oferteze, dacă n-au făcut-o între timp, de teama de a nu-l pierde și pe el.

În al doilea rând, chiar dacă rezutatele ca antrenor nu-l recomandă până în momentul de față, Mutu nu s-ar vinde, vorba unui vecin de birou din redacție, pe 30 de arginți. Mutu costă, iar când spunem asta, tragem cu coada ochiului asupra contractelor avute la Petrolul, Rapid sau CFR Cluj.

Ori, pentru un club care încă se află în insolvență, cu un lot oarecum echilibrat din punct de vedere al salariilor jucătorilor, să aduci un antrenor care să te coste o groază de bani, iar mutarea nici să nu-ți garanteze că echipa va lua imediat liftul pentru a sălta în clasamentul Superligii, nu cred că ar da bine, chiar dacă ar însemna un boom de imagine.

Așa că, credem că mai potrivit ar fi să i se dea în continuare credit lui Măldărășanu, iar odată cu trecerea zileor și integrarea noilor-veniți, cu siguranță lucrurile se vor îmbunătăți. Chiar dacă echipa a început sezonul cu stângul, cu liniște la nivelul vestiarului, multă încredere și și mai multă muncă, suntem convinși că ”Măldă” o va scoate cu bine la capăt și Sibiul va străluci chiar și fără un ”Briliant”.

Autor
30 iulie 2024 la 16:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 13 ore
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 13 ore
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 13 ore
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
O vânzare de puşcă cu aer comprimat, “interceptată” de poliţie
Polițiștii din Mediaș, au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant pentru a depista o persoană care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Cum se transformă restaurantul „Bolta Rece”, la „vârsta” de 160 de ani
Parcul Sub Arini din Sibiu este unul dintre cele mai vechi din România. A fost amenajat începând cu...
Actualitate
3 min de citit