Ce le-a urat Carmen Iohannis elevilor, la deschiderea de la „Gheorghe Lazăr”

Luni dimineața, clopoțelul a sunat din nou pentru elevii școlilor și liceelor din Sibiu. Ca în fiecare an, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr a fost prezentă și prima doamnă, Carmen Iohannis.  Directorul liceului, prof. Octavian Gabriel Negrea, preoții dr. prof. Aurel Pavel, părintele Nicolae Popa, precum și reprezentanți ai poliției le-au adresat câteva cuvinte celor prezenți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

159 de boboci de clasa a-IX-a și 53 de clasa a-V-a

Octavian Gabriel Negrea, directorul liceului, i-a felicitat și încurajat pe bobocii claselor a V-a și a IX-a.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„După o vacanță binemeritată începem astăzi cursurile anului școlar 2024-2025. Vă urez bun venit înapoi la școală și vă doresc un an școlar bun cu împliniri, cu succese, cu rezultate pe măsura așteptărilor. Le urez bun venit în „Lazăr” celor mai tineri elevi ai noști, cei 53 de elevi care au intrat în clasa a V-a și cei 159 de boboci de clasa a IX-a. Va fi poate un an mai dificil decât cei dinainte, veți avea colegi noi într-o școală nouă, se vor produce multe schimbări în viața voastră”,  a spus acesta. 

De asemenea, le-a transmis un gând bun și elevilor claselor a-XII-a spunându-le să nu se sperie de viitor pentru că ce îi așteaptă va fi frumos și reprezintă o etapă a maturității.

„Un gând aparte pentru seniorii noștri elevi de clasa a XII-a, vă așteaptă cel mai frumos an din cariera voastră de liceeni. Este un an al provocărilor, al marilor decizii, un an al prieteniilor și iubirilor pe care nu îl veți uita toată viața, un adevărat an al maturității. Bucurați-vă de fiecare clipă în anii de liceu pentru că anii de liceu trec foarte repede, pentru că sunt foarte frumoși și nu ratați niciun moment”, a mai spus directorul Octavian Negrea.

Custom Image

Copii cu rezultate bune la învățătură

Au fost medii de 8,85 la științele-naturii, 9,35 bilingv-engleză, 9,92 la matematică-informatică. Notele de la BAC au fost mari, iar șefa de promoție, Beatrice Cristea a primit singurul 10 la examenul maturității, din județul Sibiu. 

„Ca de obicei mediile de admitere au fost ridicate și anul acesta, semn că este căutată și solicitată școala noastră”, a mai adăugat directorul liceului.

Au fost înmânate diplome pentru cei doi elevi, care au obținut rezultate excepționale, pe parcursul verii, la Olimpiada de Geografie. Este vorba despre cei doi frați, Andrei Marius Țiplic și Paul Ioan Țiplic, ambii obiținând premiul doi, medalie de argint. 

Îmbrăcată într-o rochie albă cu detalii verzi, prima doamnă a transmis câteva cuvinte elevilor și părinților, cu ocazia începutului de an.

„Este o zi plină de emoție și de bucurie, ca în fiecare început de an școlar și mă gândesc cu drag la toți elevii și părinții din țara asta și le doresc tuturor un an spornic și rezultate frumoase”, a spus Carmen Iohannis. 

La sfârșitul ceremoniei de deschidere, Carmen Iohannis s-a fotografiat alături de clasa sa. 

Foto: Răzvan NEGRU

Video: Maria-Antonia OANA

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
09 septembrie 2024 la 10:28
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Campania de donații a Maratonului Internațional Sibiu continuă până pe 1 iulie. 21 proiecte mai au nevoie de finanțare
21 dintre cele 54 de proiecte susținute la ediția din acest an mai au nevoie de sprijin pentru...
Actualitate
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 ore
Desfășurare de forțe militare în Piața Mare, la cinci ani de HQ MNC-SE
Miercuri dimineața, în jurul orei 9.20, zona centrală din Piața Mare a devenit un careu mare, cu prilejul...
Eveniment
5 min de citit
acum 4 ore
Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză
Dacă e miercuri, e despre oameni sau locuri de poveste. De această dată, le avem pe amândouă, într-o...
Eveniment
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Motociclistă rănită pe strada Maramureșului, după ce un șofer nu i-a acordat prioritate
Un accident s-a produs miercuri pe strada Maramureșului, din municipiul Sibiu. Incidentul s-a petrecut în momentul în care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Trei spectacole de neratat, la FITS
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit