Ce îi place lui Măldărășanu la Markovic: ”Vreau să ai chef, să văd plăcere”

Ce îi place lui Măldărășanu la Markovic: ”Vreau să ai chef, să văd plăcere”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După o lungă perioadă de absență după operația de menisc, Jovan Markovic a revenit pe gazon la meciul din etapa precedentă. Atacantul a fost introdus pe teren câteva minute de Măldărășanu și a fost cât pe ce să marcheze.

Tehnicianul ”alb-roșilor” a mărturisit, în conferința de presă, că intenționa să-l bage în teren pe vârful de atac și cu FCSB câteva minute, jucătorul promițându-i că, dacă va juca, va înscrie.

Măldărășanu spune că, după lunga perioadă de absență, nu are mari așteptări de la Markovic și spune că datoria lui este să îl susțină pe jucător pentru că, ”din păcate, este genul de jucător care trbuie împins de la spate”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”De la Markovic nu trebuie să avem așteptări, pentru că să stai 4-5 luni de zile nu este ușor. Chiar dacă s-a pregătit și din punct de vedere fizic, una e să te pregătești singur, alta e să intri într-un ritm cu echipa. Ce mi-a plăcut la el, chiar dacă în cantonament venise puțin, așa, temător, pe undeva îl înțeleg, are vreo 4 sau 5 operații, doctorii au spus că va intra cam prin februarie, mi-a plăcut că înainte de meciul cu FCSB, în ultima zi a venit la mine și mi-a spus «Mister, bagă-mă 5 minute că dau gol!» Și chiar am avut intenția să-l bag 5 minute. Dar, asta i-am spus, asta vreau de la el. Adică, după 4-5 luni de zile în care ai stat, vreau să ai chef, să văd plăcere. Am avut o astfel de accidentare, am stat 6 luni și știu ce înseamnă. Și văd asta la el. Dar, are mult de muncă, nu este ușor, însă e important să vrea. Noi, normal să-l împingem de la spate, pentru că, din păcate, este genul de jucător care trebuie împins de la spate”, a afirmat Măldărășanu. 

 

Bucuros pentru Tiago Goncalves

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Măldărășanu a mai spus că portughezul Tiago Goncalves, care a înscris primul său gol în Superligă la Iași, este un jucător ”cu un vibe bun”.

”Tiago, fiind de profil un jucător – chiar dacă la bază fundaș stânga – cu un profil ofensiv, la fel și «Bala» (n.a. Silviu Balaure), care provine din winger… Asta face ca sistemul 3-5-2 să poată deveni unul ofensiv.

Repet, asta am spus-o, știu și jucătorii, depinde doar de ei. Acum, contează foarte mult și adversarul, jocul adversarului, dinamica lui. Te poate face ca tu să te aperi în 5 pe linia de fund. Asta se întâmplă și când joci un alt sistem. Dar, da, sunt într-o formă bună și Tibi (n.a. Căpușă) și Tiago. Mă bucur și pentru că a marcat.

Este un jucător foarte pozitiv, cu un vibe foarte bun. Își dorește foarte mult să crească de la meci la meci. Să sperăm că forma asta îl va ține în continuare la nivel bun”, a mai spus Măldărășanu.

 

Autor - Ovidiu BOICA
30 ianuarie 2025 la 17:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.