Ce-i prea mult parcă-i prea mult

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baba oarbă şi vaccinul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ba-i pericol, ba nu mai e, ba a trecut, ba vine iar… şi tot aşa jucăm "baba-oarba" o vreme la ce-a fost, ce este şi ce vine, un anacronism, o ambiguitate continuă. Covidul cu toate neamurile sale din alfabetul grecesc ne zgân­dăre urechile zi de zi. În 21 fe­bruarie, dacă nu intervin schim­bări majore, se vor deschide oficial graniţele Australiei cu exteriorul, excepţie de la regulă făcând Western Australia. Premierul acestui stat, Mark McGowan, sfătuit de staff-ul medical, a decis c-ar fi mai bine să mai ţină ferecate porţile pentru cei din afara continentului chiar dacă-s vaccinaţi cu n-şpe doze, tocmai, "dico, dicere" domnia sa, pentru a proteja populaţia… Sunt 38 de noi cazuri cu infectări în tot arealul, când scriu acest articol. Nici pentru australienii aflaţi în celelalte zone ce vor să intre în WA nu e chiar uşor, trebuie să stea în carantină şapte zile la un hotel destinat acestui scop şi să-şi plătească şi cazarea şi masa pentru o săptămână. Nici ameninţările venite din partea protesta­tarilor (e adevărat destul de mic la număr, dar vocali), nici rugăminţile aleşilor de la Camberra, nici ironiile adre­sate de politicienii cu dare de mână purtaţi de interese circumscrise buzunarelor  nu l-au înduplecat pe primul ministru, chiar dacă populaţia adultă  e vaccinată cu două doze în proporţie de peste 95% iar cu booster peste 56%. În tot acest tablou sunt prezenţi purtătorii măştii care nu numai că respectă regulile impuse pentru interior, ba mai mult, din teamă exagerată, se protejează şi în afară, pe stradă, unde nu e necesară înve­litoarea gură-nas. Vacci­narea este obligatorie pentru toţi cei ce lucrează în spitale, şcoli, poliţie, case pentru bătrâni, poştă, industrie, ba­ruri, hoteluri…, de fapt pentru toţi cei ce desfăşoară o activitate lucrativă indiferent de locul de muncă. Toţi trebuie să fie vaccinaţi. De frica infectărilor cu Covid unele spitale au decis despărţirea în maternităţi a nou-născuţilor de mamele nevaccinate care i-au adus pe lume.

 

Preaplinul de apă

sau soare

 

Şi dacă ne-am opri doar la restricţiile pandemiei cu Covid ar mai fi cum ar mai fi, dar când ghinionul se ţine de tine, dai de cuie şi-n locurile cu amplitudine copulativă. 

În timp ce în Vestul conti­nentului (WA) se topeşte omul de căldură, minimele indicate pe termometre de o bună bucată de vreme fiind în jurul a 40 de grade, în partea de Sud-Est a Australiei a plouat cât pentru toată planeta. Inunda­ţiile au deteriorat nu numai câmpuri agricole şi localităţi ci şi o mare parte din drumuri şi chiar calea ferată care face legătura între cele două ex­treme menţionate. Trebuie subliniat că pe cele două şine (de tren) de care am vorbit se circulă nu glumă, tocmai pen­tru că pe ele se face aprovi­zionarea cu dublul sens între WA şi celelalte state, import-export fără taxe vamale cu produse alimen­tare şi indus­triale. Garniturile de tren se întind pe lungimi de aproape 2,8 km (2800 m) iar viteza medie de rulare e de peste 100km/h. Refacerea celor peste 300 de km de tron­soane distruse de ape se va încheia după toate proba­bilităţile cam în două săptă­mâni, până atunci noi, rezi­denţii din Perth şi celelalte oraşe din Vest vom alege de pe rafturile aproape goale ale magazinelor cu destinaţie alimentară, produse deficitare precum pastele, untul, ouăle, carnea de pasăre, cafeaua, hârtia igienică … fapt nemai­întâlnit în istoria acestei ţări. Se încearcă toate posibilităţile de remediere a situaţiei: transporturi pe calea aerului, iar pe ocean cu vapoare de mare tonaj.

Aerul e încărcat cu viruşi, apa cade din cer cu găleata de parcă n-am avea udătură de jur împrejur, iar soarele ne tărbăceşte de cap. Tempera­turile ridicate au generat incendii de proporţii şi la Nordul şi la Sudul Perth-ului, unde suprafeţe de sute de hectare au fost mistuite de flăcări distrugând în acelaşi timp şi multe proprietăţi. 

 

Criză pe lângă crize

 

Capacul la toate aceste ne­norociri e pus de criza energe­tică care afectează întreg mapamondul. Produsele deri­vate din petrol, motorina, benzina ating la unele pompe preţuri de aproape şi chiar peste 2 dolari/litrul, depinde de cifra octanică solicitată. Fiecare simte la buzunar scumpirile pentru că maşina este un apendice al reziden­tului australian şi aici nu vorbesc de făloşenie, ci de necesitate. Datul pe bicicletă se pretează în alte colţuri ale lumii (Olanda, Belgia, Româ­nia… spre exemplu), dar în Australia pedalatul înseamnă doar o opţiune sportivă. Să dai la torpedou pe o asemenea arşiţă la un drum de cel puţin zece ori mai lung decât o faci într-un oraş european pentru a ajunge din punctul X în punctul Y, e ceva de muncit. Se cere transpiraţie, nu glu­mă şi asta pentru că "cita­delele" australiene se întind pe orizontală, nu pe verticală. Doar berea, combustibilul de năduşeală interioară, răma­să la preţul de anul trecut mai ajută, că de apă australienii ruginesc. Seara când mai scad fierbinţelile se mai consumă un vin, un whisky chiar… ce atribuie "bostanului" aflat pe umeri acea stare de beatitudine şi conferă cică şi capital la păstârnac.

Aşadar "Hai noroc, fiecare cu ce are de ciocnit şi s-auzim numai de bine"!

Marius Ghinescu

Februarie, Perth Wa

16 februarie 2022 la 20:40
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 4 minute
Luni cu ghinion pentru doi sibieni: unul a ajuns în penitenciar, altul are dosar penal
Săptămâna a început prost pentru doi bărbați. Un rășinărean a fost reținut de polițiști, în baza unui mandat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 16 minute
Făgăraș Fest 2025 vă așteaptă între 11 și 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei
În perioada 11 – 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei se va desfășura cea de-a...
Actualitate
8 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Se oprește apa pe timpul nopții, în Șoroștin
Autoritățile locale din Șeica Mică le aduc la cunoștință locuitorilor din Șoroștin că începând din această săptămână vor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Percheziții în Sibiu. Suspiciuni de fraudă bancară
O rețea de infractori care ar fi comis mai multe fraude bancare a fost destructurată. Echipe mixte de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Cursuri gratuite de dans popular, la Casa Artelor și în Muzeul ASTRA
Cei care vor să învețe pașii dansurilor populare românești din zona Sibiului, o pot face la Casa Artelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Întâlnire cu tradițiile și viața de oier rășinărean, la Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA va fi în acest sfârșit de săptămână locul de întâlnire cu tradițiile Rășinariului. În cadrul sectorului...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 ore
Iubitorii de artă își pot îmbogăți colecția la „Târg de Artă” (Sibiu)
Galeria NAC/ATU TOYS (Sibiu, strada 9 mai, nr. 10), va găzdui joi, 26 iunie, începând cu ora 17,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Video/ Suspans la înălțime în Piața Mică: doi acrobați i-au ținut pe privitori cu sufletul la gură. Ce vedem în zilele următoare
Luni seara, Piața Mică din Sibiu s-a transformat într-o scenă spectaculoasă, unde sute de sibieni și turiști au...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Suporterii sibieni, alături de orădeni după accidentul de pe Autostrada Soarelui în care a pierit un antrenor din staff-ul vicecampioanei
”În fața morții nu există rivalitate. Orădeni, fiți tari, aveți a noastră solidaritate”, au scris suporterii sibieni pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Un sibian, accidentat pe trecerea de pietoni, pe strada Rahova
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe strada Rahova din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
Din luna august, Filarmonica Sibiu nu își mai poate plăti angajații!
Situația bugetară în care se află Filarmonica de Stat Sibiu este periculoasă și conduce către oprirea activității instituției,...
Actualitate
11 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
(FOTO) Viorel Hizo a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu” și cheia orașului. ”Pentru mine, Sibiul este acasă”
În cadrul unei ceremonii emoționante, găzduită de Primăria Sibiu, antrenorul sibian Viorel Hizo a primit, luni, titlul de...
Actualitate
2 min de citit