Câteva concluzii și opinii după FC Inter – Zărnești 1-2. De la spectatorii care au fost doar… spectatori, la ”să moară capra vecinului” și ce ar trebui făcut pe mai departe…

PREA MULTĂ ÎNCREDERE. Suntem siguri că 95 la sută, dacă nu procentul ar fi fost și mai mare, dintre suporterii, adevărații suporteri ai echipei sibiene au fost siguri că ”bleu-albaștrii” vor obține promovarea, la finalul celor 90 de minute (sau 120, ori la loviturile de la 11 metri). Această echipă, campioana județului Sibiu, a avut un parcurs foarte bun (am fi fost tentați să folosim alte cuvinte, mai grandioase, parcurs fantastic, fenomenal etc.) în campionat, obținând numai victorii, multe dintre ele la scor, iar acest parcurs fără sincope e posibil să fi dăunat într-o oarecare măsură, în sensul că e posibil ca, în unele cazuri, jucătorii să considere că e de ajuns să pătrundă pe teren ca să-și mai adauge alte 3 puncte. Remiza de la Zărnești a fost un prim semnal de alarmă că meciurile se mai pot termina și la egalitate (pe atunci nu intra în calcul varianta unui eșec!), iar până la prima înfrângere, și cea mai dureroasă, n-a mai fost decât un pas.

SPECTATORI, NU ȘI SUPORTERI! Cum era și normal, un asemenea meci decisiv, eventual cu șampania la rece, a trezit în rândul suporterilor suficient interes încât tribuna ”Oborului” aproape să fie umplută, cu precădere în prima sa jumătate, pentru că, în partea opusă, au fost repartizați fanii brașoveni. Au fost aproape 2.000 de spectatori, după aprecierea noastră, însă doar atât: SPECTATORI! În fond, ne-am obișnuit ca, la Sibiu, spectatorii să vină la meciuri ca la teatru, fiind greu de stârnit să-i încurajeze pe favoriți, iar când în sfârșit sunt ”încălziți”, să se răcească repede de tot. Da, cu Zărneștiul, cei circa 2.000 de spectatori s-au comportat pur și simplu ca niște… spectatori, nu ca adevărați suporteri. Au urmărit liniștiți meciul, nu i-au împins de la spate pe jucătorii lui Zăvoi, în momentele dificile, fiind dominați sonor pe toată durata partidei de fanii Zărneștiului, care au cântat în permanență, au avut și-o tobă în care s-a bătut în permanență, au scandat, au cântat, ba pe alocuri i-au și ”înțepat” puțin pe adversari, iar pentru arbitri au avut și ceva cuvinte mai puțin ortodoxe.

Iar, la final, în timp ce brașovenii sărbătoreau promovarea alături de suporteri, spectatorii părăseau indiferenți tribuna, în marea lor majoritate, ba pe alocuri am mai și văzut zâmbete pe unele fețe.

SĂ MOARĂ CAPRA VECINULUI. Rivalitate în fotbal, în special, și în sport, la general, am văzut din cele mai vechi timpuri și om mai vedea multă vreme de acum înainte. Nu e o noutate, sub Feleac, fanii lui CFR și cei ai lui ”U”, ferească Dumnezeu să se afle pe aceiași stradă. La București, cu steliștii (sau fecesebiștii), dinamoviștii și rapidiștii, nu mai vorbim. La fel în Bănie, mai nou, cu cele două echipe careîși revendică palmaresul ”Științei”. Și exemple mai sunt. Sibiul nu se putea să facă excepție, chiar dacă FC Hermannstadt a revenit pe prima scenă după un an de pribegie în Liga 2, iar ”bleu-albaștrii” de-abia au încercat să salte-n Liga 3.

Până să ne scârbim, am citit destule mesaje dinspre partea suporterilor echipei de pe ”Municipal”, FC Hermannstadt, prin care erau ironizați interiștii. De fapt, deranjant de multe, pentru o echipă din același oraș…

Nu zic nu, cu siguranță au fost destui care s-au bucurat și când Hermannstadt a retrogradat, sau s-au întristat când ”alb-roșii” au revenit în Liga 1 grație eforturilor în special ale președintelui Dănuț Coman, antrenorului Marius Măldărășanu și jucătorilor acestora, dar numărul lor n-a fost deloc de luat în seamă. Ici și colo câte un paria, un rătăcit, sărman orb căzut prizonier unui zbucium, unui vis că cele două echipe vor ajunge să se lupte pe viață și pe moarte în campionat sau Cupă… Dacă, în Cupă, șanse să se întâlnească Hermannstadt și Inter există în orice moment, în campionat, cel puțin în următorii doi ani, nicio șansă. Așa că, chestia asta cu miștoul, cu bucuria că Interul repetă anul, trădează caracterul celui care are astfel de sentimente și în desconsideră numai în ochii oamenilor puternici, cu coloană vertebrală și o gândire sănătoasă.

CUM PROCEDĂM PE MAI DEPARTE? Normal, ratarea promovării, mai cu seamă la finalul unui sezon foarte bun, e mai mult decât dezamăgitoare. La cald, unii – și nu puțini – sunt tentați să arate cu degetul, să caute vinovați în stânga și-n dreapta, să lanseze fel și fel de ipoteze, că ”din cauza lu' X sau Y am pierdut”, ”ăla e vinovat”, ”ba ălălalt”, ”eu, dacă aș fi fost în locul lui X-ulescu nu aș fi făcut așa, aș fi făcut altfel”…

În cazul de față, ăi mai dăștepți dau vina pe cei din conducerea clubului, pe antrenor, pe jucătorul X șau Y. De aici până la următorul pas, e doar… un pas. Sunt unii de părere care au mers atât de departe cu presupunerile încât pe unii dintre cei de mai sus i-au găsit vinovați pentru toate problemele cu care s-a confruntat sau se confruntă echipa recent revenită în Liga 1, chiar dacă aceștia au plecat de la acea echipă cam de multișor.

Cu siguranță, de unii vom fi acuzați că le ținem partea celor amintiți puțin mai devreme, pentru că minți bolnave sunt, pe lumea asta, slavă Domnului, destule. Nu vrem să facem referire la perioada petrecută de cei pomeniți mai sus la FC Hermannstadt, e istorie, au trecut ani de-atunci, dar nu putem să trecem cu vederea faptul că, cum necum, aceștia au pus bazele unei echipe, pe care au dus-o din județ până în finala Cupei României și în Liga 1. Dar, cum spuneam, e istorie, acum nu mai contează…

Să vorbim despre noua echipă. Cei în cauză au strâns în jurul lor câțiva prieteni și au pornit-o din nou de jos. Deocamdată, rezultatele se văd și nu prea, pentru că parcursul foarte bun din campionat a fost umbrit de eșecul de la baraj. Sunt destui care cred că din eșecuri avem de învățat și ceea ce nu te omoară, te face mai puternic.

Să lăsăm să treacă o zi, sau două, poate o săptămână, amarul insuccesului să se mai domolească, apoi, din nou la drum. Ar fi păcat măcar să le încolțească în minte celor în cauză să renunțe, să se dea bătuți, iar fanii, atâția câți sunt, sau câți mai sunt, ne referim la cei cu adevărat… adevărați, să întoarcă spatele echipei, proiectului. Vorba unui amic de-al nostru, capul sus, cheptul scos și… tot înainte!