Câte locuințe construiești, în Sibiu, cu banii cheltuiți pentru renovarea vilei din Aviatorilor

Declasificarea Hotărârii Guvernului privind imobilul din București, din strada Aviatorilor, în care se presupune că se va muta președintele Klaus Iohannis a generat un val de întrebări și dezbateri publice. Se pare că până acum au fost cheltuite aproape 3 milioane de euro pentru renovarea respectivei vile, dar e posibil ca suma să crească substanțial. Potrivit jurnaliștilor de la Recorder, valoarea investiției de reabilitate și reamenajare a vilei ar putea ajunge la 7 milioane de euro. Așa cum reiese din documentele apărute în presa centrală, imobilul construit pe trei niveluri are o suprafață desfășurată de 1265 mp. Acestuia i se mai adaugă, conform acelorași surse, un garaj de 43 mp și o cabină – poartă 23 mp. Valoarea de inventar a construcției este de 1.287.302,08 lei, ceea ce înseamnă că până acum s-a investit în renovarea acesteia de aproape 11 ori prețul la care a fost estimată. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru că au fost avansate în spațiul public sume ipotetice la care s-ar putea ajunge după renovarea finală, am încercat să aflăm de la un constructor sibian câte locuințe poți construi cu 3 milioane de euro, suma investită doar până acum în vila de pe Aviatorilor. 

40 de apartamente noi, în Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Costurile pentru un metru pătrat construit ajung la 1000 de euro, aici fiind incluse și finisaje de calitate medie. Dacă se dorește o locuință smart, prețul urcă la 1100 euro/mp, diferența fiind dată de sistemele inteligente ce reglează temperatura din locuință, luminozitatea etc. Presupunând că din cele 3 milioane de euro vor fi construite apartamente cu o suprafață de 70 mp, cu finisaje de nivel mediu (inclusiv încălzire în pardoseală), constatăm că suma ar ajunge pentru 40 astfel de locuințe. 

În ceea ce privește renovarea unor imobile, constructorul sibian spune că sunt situații în care se poate ajunge tot la suma de 1000 de euro/mp, în funcție de necesități, intervenții și materialele folosite. Așa cum spuneam, prețul de 1000 de euro presupune folosirea unor materiale de calitate medie, însă el poate crește substanțial dacă beneficiarul se orientează către finisaje de lux, amenajări sofisticate și dotări performante. 

Prețul la care se vând locuințele în Sibiu diferă și în funcție de costurile terenului pe care sunt amplasate construcțiile, acestea variind semnificativ de la o zonă la alta. Uneori, terenul poate valora mai mult decât construcția, vila din Aviatorilor fiind un exemplu în acest sens: terenul acesteia este evaluat la 12.851.675,46 lei, în vreme ce, după cum spuneam, valoarea de inventar a construcției este de 10 mai mică.  (D.B.)

08 noiembrie 2024 la 13:10
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit