Cât mai ţin ploile şi cum va fi vremea de Florii

Cât mai ţin ploile şi cum va fi vremea de Florii

Apropierea sărbătorilor de Florii şi de Paşti îi face curioşi pe sibieni în ceea ce priveşte vremea în preajma acestor sărbători creştine, atunci când vine vorba despre petrecerea timpului liber în familie sau în natură, stabilirea locului în care îşi vor petrece vacanţa şi cum să se îmbrace la slujbele religioase.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În judeţul Sibiu, ploile vor cădea până sâmbătă, urmând ca duminica condiţiilor meteo să se îmbunătăţească vizibil. În fiecare zi din această sătămână ploile îşi vor face simţită prezenţă. Până sâmbătă, vom avea parte de cer noros, reprize de ploi şi pasaje de nori, dar temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului. Temperaturile maxime din următoarele zile vor fi cuprinse între 10 şi 15 grade Celcius. Cele minime vor oscila între 3 şi 7 grade Celsius, ne-a informat Ovidiu Câmpean, meteorolog DMR Transilvania Sud. În zona muntoasă, precipitaţiile mixte vor cădea în continuare, iar temperaturile maxime abia vor depăşi 3 – 5 grade, dar şi aici condiţiile meteorologice sunt cele specifice începutului de primăvară.

De Florii, vreme mai bună

Deşi meteorologii sibieni nu pot preciza clar cum va fi vremea în Duminica Floriilor, condiţiile meteo se anunţă mai bune decât în cursul acestei săptămâni. Potrivit estimările de astăzi, vremea va fi mai frumoasă duminică, în condiţiile în care se anunţă că ploile nu vor fi deranjante. De altfel, vremea se va asemăna cu temperaturile înregistrate în ultimii ani de Florii, adică în limitele normalului pentru această perioadă a anului.

Duminica Floriilor (sau Intrarea Domnului în Ierusalim) este sărbătoarea care marchează începutul Săptămânii Mari și amintește de primirea triumfală a lui Iisus în Ierusalim.

Această zi este bogată în simboluri și obiceiuri păstrate cu sfințenie, cum ar fi ramurile de salcie. Acestea sunt elementul central al sărbătorii. Credincioșii duc ramuri de salcie la biserică pentru a fi sfințite, simbolizând ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Iisus.

Totodată, este şi Dezlegarea la pește. Fiind în plin Post al Paștelui, Floriile reprezintă una dintre puținele zile în care Biserica oferă „dezlegare la pește”, permițând consumul acestuia. Însă cel mai important moment de Florii este pomenirea morților. Astfel, în judeţul Sibiu, ca şi în restul Ardealului, se curăță mormintele și se împart pachete de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Cosmin PAL
30 martie 2026 la 13:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 11 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 11 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.