Cât de culturală a fost şi mai e fosta capitală culturală?

Aş fi putut întreba cât de cultură-friendly în general este fosta capitală culturală europeană, că să spun „actuala” mi se pare că tind spre niveluri prea ridicate. Da, Sibiul a fost capitală culturală europeană, alături de Luxemburg (cu care nu cred că ne putem compara în ceva), iar marele câştig a fost un boost de imagine şi mai ales un boost de fiţă şi infatuare a localnicilor, vechi sau proaspăt sosiţi, care deja se credeau pe o treaptă superioară a evoluţiei faţă de plebea din alte localităţi, judeţe, regiuni istorice. Singurul lucru pe care îl am imediat în memorie când e vorba de 2007 este cortul acela din parcarea de la ’90, despre care eram tot apostrofat că să nu scriu „cort”, ci „pavilion multifuncţional”. OK, era un cort pavilion multifuncţional sau un pavilion multifuncţional în formă de cort, despre care sunt curios cât a costat oraşul şi unde se află acum şi dacă şi-a scos pârleala.

După umila mea părere, atunci, în 2007, Sibiul putea într-adevăr să rupă tot, să arunce în depresie centre culturale cu nume, pentru că avea şi posibilităţi, şi bani de spart, şi cadru natural. Exceptând anumite evenimente „clasice” şi bine fixate în agenda oraşului, care au profitat de ofertă şi oportunitatea lui 2007 pentru a face ceva într-adevăr aparte, restul nu s-a ridicat peste un anumit nivel de calitate medie. Da nimeni nu a luat poziţie pe tema asta, pentru că la Sibiu e obligatoriu să lauzi orice, că dacă nu lauzi, precis eşti ori Gică contra de profesie, ori ai vreo pată personală pe cine ştie care personaj principal, ori, pur şi simplu, nu se face, iar obligaţia este să fii încântat de orice.

În materie de evenimente care mi-au luat faţa în anul cultural sibian 2007, pot menţiona campania de demitere a directorului de la uzina electrică din cauza penei de curent de la ASTRA fix când apărea Tăriceanu care atunci era premier de succes. Apoi acele popice cu glastră de flori pe „cap”, de pe aleea ce duce la teatru pe lângă zidul Cazărmii 90 pe care aşa nu le-am înţeles încât nu mi-a mai păsat de ele, dar tot m-am bucurat când au dispărut. A urmat marele bluff cu Scala din Milano, când toţi (inclusiv „noi presa”) erau efectiv daţi pe spate că vine să concerteze „Scala” din MiIano, până când s-a aflat că de fapt erau ei ceva instrumentişti cu carte de muncă pe la Scala, dar nu erau Scala. Dar colacul peste pupăză sau măcar unul dintre colaci, că au fost mai mulţi, au fost acei Hermanni care au invadat centrul. Un fel de statui din fibră de sticlă, inestetici sau, na, oricum ne-frumoşi, care reprezentau, în diverse puncte din zona istorică, o ocupaţie a cetăţenilor Sibiului vechi. Nici acum nu am idee care a fost scopul amplasării lor, singurul lucru concret era, pe la început, reacţia veselă a copiilor care ori îi apucau de mână, ori îi prindeau de nas, ori, spre final, le mai rupeau din degete.

Dar atunci a fost atunci. Acum? Cu ce am rămas? Ne-am mai dezvoltat cultural? Da, avem unele şi aceleaşi evenimente, iar concerte şi turnee mai puţine ca în vremea lui Ceauşescu, sau reduse la stadiul de program de pub. Evenimente nepotrivite la locul nepotrivit, dar foarte promovate oficial, librării să le numeri pe degete, plus alte evenimente mici. Arta e promovată la nivel de unii şi aceiaşi artişti. Iniţiativa privată în domeniu este săracă pentru că nu are posibilităţi şi dacă ar avea posibilităţi, nu ar avea unde. Pe ici pe colo mai răbufneşte ceva, un SCAF de exemplu. Cât de culturală mai e fosta capitală culturală? Să spun nivel mediu sau mediocru?

Se vor găsi unii să strige pe aici că cine sunt eu ca să am păreri despre asemenea super evenimente demne de pomenit în letopiseţii moderni. Păi eu sunt cel mai în măsură. Sunt consumatorul şi plătitorul. Cel mai îndreptăţit să spună ce merită şi ce nu.