Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului. Pe măsură ce a crescut numărul spațiilor de cazare, hotelurilor și pensiunilor adăugându-li-se apartamentele închiriate în regim hotelier, situația s-a schimbat. Înmulțirea semnificativă a spațiilor de cazare a dus și la scăderea prețului, astfel că Sibiul nu mai este o destinație scumpă în perioada FITS, cel puțin din punctul de vedere al cazării.
Am vrut să aflăm câte locuri de cazare în hoteluri, pensiuni sau apartamente sunt disponibile în ultimele două zile de festival, având în vedere că sunt mulți turiști care vin în oraș la sfârșit de săptămână pentru a participa la reprezentanțiile finale.
Dacă în urmă cu zece ani, când oferta turistică era mai mică găseai cu greu o cameră liberă pe ultima sută de metri a evenimentului, azi, potrivit celei mai accesate platforme de rezervări online, gradul de ocupare a unităților de cazare omologate este de 73%, fiind disponibile 283 de spații.
Cameră la preț de masă la restaurant
Am făcut o simulare, încercând să rezervăm o cameră de două persoane pentru ultimele două nopți de festival. Cel mai mic preț l-am găsit la o pensiune situată la 2.5 km de centru, unde pentru cele două nopți de cazare prețul afișat era de 67 de euro. Adică 38, 5 euro/noapte, cam cât un prânz pentru două persoane la un restaurant din zona centrală.
În funcție de pretenții, prețurile cresc ajungând la 457 de euro pentru o suită de lux, aflată într-un imobil situat la 200 m de centru. La un hotel de două stele ceva mai departe de centru, prețul unei camere pentru 2 nopți pentru 2 adulți cu mic dejun inclus este de 110 euro. La trei stele, tariful ajunge la 138. Pentru o cameră dublă într-un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, am găsit oferte de 177 euro sau 264 euro, în funcție de distanța față de centru.