Casa Artelor, locul unde cultura și turismul dau consistență dezvoltării comunității

Casa Artelor, locul unde cultura și turismul dau consistență dezvoltării comunității

În cadrul conferinței de presă găzduită de Casa Artelor din Sibiu, sub genericul ”Dezvoltare prin cultură”, au fost abordate trei teme relevante pentru dezvoltarea comunității, ”Proiectul Casa Artelor – Centrul de Activități și Resurse Regionale”, nominalizat la secțiunea ”Premiul Publicului” în cadrul Premiilor Europa Nostra, ”Modelul de bună practică instituțională dintre Consiliul Județean Sibiu și Muzeul ASTRA” și ”Perspectivele Târgului Național de Ecoturism – 2025”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”În urma unui efort financiar sustenabil, Casa Artelor, cândva Hală a Măcelarilor, o clădire atestată istoric încă din 1370, s-a transformat într-un hub cultural și educațional, un centru viu de activități și resurse regionale”, a afirmat, cu această ocazie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

”Proiectul care a stat la baza acestei transformări, intitulat Casa Artelor – Centru de Activități și Resurse Regionale, a fost nominalizat în acest an la prestigioasele Premii Europa Nostra, cele mai prestigioase distincții europene în domeniul patrimoniului cultural, supranumite Oscarurile patrimoniului european”, a mai susținut Daniela Cîmpean, adăugând totodată că  ”este  vorba de singurul proiect românesc din acest an (…).o dovadă clară că investiția în patrimoniu poate să genereze nu doar frumusețe și emoție, ci și educație, meserii, turism și vizibilitate internațională. Vorbim despre o viziune aplicată când patrimoniul devine resursă, tradiția devine oportunitate, iar cultura, un motor de dezvoltare. Această strategie a Consiliului Județean Sibiu, de dezvoltare prin cultură și turism, se materializează doar prin proiecte care pun comunitatea în centrul atenției, prin parteneriate solide (…) cu instituții culturale puternice”.

În final, președinta CJ Sibiu a apreciat că avem o comunitate unită, încurajându-i pe sibieni să voteze, până pe 13 septembrie, pentru ca Premiul Publicului Europa Nostra să revină Centrului de Activități și Resurse Regionale.

”Sunt convinsă că, împreună, vom continua să demonstrăm că Sibiul poate fi un model european de dezvoltare prin cultură, prin natură și prin oamenii săi. În acest sens, pregătim și Târgul Național de Ecoturism, împreună cu partenerii noștri, menționez aici și Primăria Sibiu, care cofinanțează acest proiect. Dorim să  demonstrăm că turismul responsabil și autentic poate crea punți între natură și comunitate, între experiențele vizitatorilor și viața cotidiană a satelor și orașelor noastre”, a mai spus Daniela Cîmpean.

 

Premiul Publicului Europa Nostra – ediția 2025  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Centrul de Activități și Resurse Regionale (C.A.R.R.) a fost deja desemnat laureat al Premiilor Europa Nostra 2025 la categoria Educație, Formare și Competențe. Este cea mai importantă distincție europeană în domeniul patrimoniului cultural, un premiu acordat de juriul de specialitate”, a spus Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.

”Acum, proiectul C.A.R.R. este nominalizat și la categoria Premiul Publicului, unde câștigătorii sunt desemnați exclusiv prin votul cetățenilor europeni”, a adăugat acesta. Potrivit managerului Muzeului ASTRA, ”anul acesta concurența este acerbă, fiind incluse proiecte de pe întregul continent, din Franța, Italia, Germania, Spania, Grecia, Norvegia etc. fapt pentru care votul românilor din țară și de peste hotare ar putea aduce României această recunoaștere internațională”.

Ciprian Ștefan consideră că ”C.A.R.R. a reușit să asigure acel cadru de sigurantă pentru întretinerea și restaurarea patrimoniului din mediul urban si rural din România”, aducând drept argument certificarea celor 81 de meșteri, cărora li se vor alătura alți 100 de aspiranți la cursul de meserii.

Ciprian Ștefan a amintit, cu această ocazie, că instituția pe care o conduce se numără printre primele trei muzee din țară care au reușit să primească recunoaștere națională și internațională, fiind convins că în următorii ani ”Muzeul ASTRA va aduce în Sibiu, și în baza modelului de bună practică instituțională cu CJ Sibiu, implicit Premiul Muzeul European al Anului care este acordat la două tipuri de muzee: muzee consacrate, care au fost modernizate ori extinse în ultimii doi ani, și muzee noi, deschise publicului în ultimii doi ani”.

 

Târgul Național de Ecoturism                   

 

Ultimul subiect a fost rezervat Târgului Național de Ecoturism, care va fi găzduit de Piața Mare, în perioada 24-28 septembrie. Subiectul a fost dezvoltat de Paul Kuttesch, vicepreședintele CJ Sibiu și de președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, Alin Chipăilă.

Ediția din acest an a Târgului Național de Ecoturism va pune în valoare experiențele inedite, focusate pe un turism emergent, care presupune implicarea resurselor locale, de la componenta gastronomică până la ateliere meșteșugărești-interactive. Cadrul natural specific zonelor de proveniență a invitaților va fi în armonie cu autenticul meșteșugurilor, la fața locului. Zonele reprezentate de participanții la târg vor stimula dezvoltarea turismului cultural și implicit al ecoturismului, din Delta Dunării până în Maramureș, din Harghita până în Argeș, din Sibiu până în Sălaj. Inițiatorii și organizatorii au afirmat că vor activa astfel ”un potențial unic în peisajul ecoturismului european, exemplificând conectivitatea și sustenabilitatea cadrului cultural cu cel natural”.

În cadrul acestui proiect este inclusă și ”Bursa operatorilor de turism din țară”, care anul viitor va include și invitați de peste hotare.

În acest an se lansează și o nouă componentă educațională prezentată prin programul ”Drumeț în orașul tău!”, unde participanții vor avea parte de experiențe inedite, oferte concepute într-un pachet numit ”Ecoturism sustenabil” din care nu va lipsi nici traista drumețului, realizată de Muzeul Astra. Traista inspirată după modelele țesăturilor din Mărginimea Sibiului va putea fi achiziționată de orice doritor.

 

 

Autor - Adrian POPESCU
08 septembrie 2025 la 17:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 22 minute
COPŞA MICĂ: 5 containere pentru deşeuri textile
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Dr. Victoria Bîrluțiu: „Mi-am dorit să pot vindeca oamenii încă din copilărie”
Medic primar în specialitatea boli infecțioase și medic specialist în medicină internă, dr. Victoria Bîrluțiu este a doua...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie
Profesorul universitar dr. Ioan Marian Țiplic a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, potrivit unui anunț...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
Mihăileni: Ultimatum de la operatorul de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Incendiu puternic la Gura Râului. O casă și o anexă au fost distruse de flăcări
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Turiști blocați în telecabina de la Bâlea după o defecțiune tehnică
Mai mulți turiști au rămas blocați, sâmbătă, în telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 21 ore
Unicitatea Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus: inițiativa Mitropoliei Ardealului pentru formarea profesorilor de Religie din România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 ore
Gris are nevoie de ajutor. O familie din Sibiu strânge fonduri pentru tratamentul pisicii
O familie din Sibiu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-și salva pisica, Gris, diagnosticată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 23 ore
Mănăstirea Măgura-Jina și-a sărbătorit hramul închinat icoanei „Prodromița”
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, dedicat icoanei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.