Proprietarii de imobile – terenuri situate pe teritoriul administrativ al comunei Cârța, care doresc să știe cu exactitate unde se află proprietățile lor și care sunt limitele acestora, mai au la dispoziție câteva zile (până în data de 5 septembrie) pentru a depune la Primăria Cârța solicitări de măsurare și clarificare a amplasamentului, conform execuției cadastrării sistematice finalizată în cursul anului 2022.
Primăria comunei Cârța anunță că toate cererile depuse trebuie însoțite de copii după actul de identitate al proprietarului și actul de proprietate asupra terenului sau orice act doveditor relevant pentru identificarea parcelelor.
Etapa depunerii cererilor va fi urmată de deplasarea în teren, sectoarele prioritare urmând a fi alese cele pentru care numărul de solicitări este cel mai mare.
Persoanele ce doresc informații suplimentare sau clarificări, se pot adresa, în timpul programului de lucru, responsabililor compartimentului agricol din cadrul Primăriei Cârța.
D.F.
Dumitru CHISELIȚĂ
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU