Carmen Tocală, președintele FR de Baschet, la Sibiu, despre noul sistem competițional: ”Dacă se dovedește că va fi bun, va rămâne încă un an”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, prezentă la Sibiu, la finele săptămânii trecute, a declarat, într-o conferință de presă, că noul sistem competițional al Ligii Naționale, propus de cluburi, este unul echilibrat, dar că există o problemă cu delegarea arbitrilor deoarece numărul acestora este mic în momentul de față. Tocală a adăugat că este posibil ca, pe viitor, desemnarea brigăzilor să fie făcută prin tragere la sorți.

”A fost sistemul propus de Ligă, de cluburile care activează în Liga Națională. Este un sistem, din punct de vedere valoric, echilibrat, se dovedește faptul că oricine poate câștiga cu oricine, să piardă cu oricine. Pe de altă parte, mărind numărul de echipe la 18, ca să ajungem să scădem la o ligă puternică, la o superligă, crează ceva probleme pentru că numărul de arbitri nu este suficient, ei fluieră și internațional, avem o problemă la delegarea acestora și foarte probabil ca în curând Liga, prin directorul ales, domnul Marius Toma, să ceară desemnarea prin tragere la sorți”, a afirmat Tocală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele federației nu consideră că a scăzut nivelul campionatului odată cu trecerea la noul sistem și spune că, dacă acesta se va dovedi eficient și reprezentanții Ligii Naționale o vor dori, va rămâne același și la anul.

”Acum se întâlnesc mai târziu echipele pe grupe valorice, undeva în luna februarie cred că se despart. Vedem atunci! La momentul acesta, e foarte echilibrat, pentru că nu știm nici cine intră în primii 10, nici cine se bate la retrogradare. Primele două locuri sunt mai clare, locurile 3, 4 și 5, nu prea! Se întâmplă schimbări până la sfârșitul lui februarie. Este un sistem propus și agreat de către Ligă, inclusiv partea a doua a campionatului, cu play-off/play-out. Dacă se dovedește a fi bun, noi așteptăm propunerea de la ei (n.a. Liga Națională), am fost extrem de deschiși, au exact ceea ce au propus. Dacă se declară a fi mulțumiți și satisfăcuți cu sistemul, acesta va rămâne încă un an. Scăzând numărul de echipe… Am văzut cum Laguna încearcă să crească și sunt și Miercurea Ciuc și Focșaniul în situația asta. Și Tg. Jiu… Am văzut urcușuri și coborâșuri. Tg. Jiu, crec că în 2013, la Trabzon, câștiga medalia de bronz într-o competiție europeană, iar acum vezzi c-au coborât și sunt cumva pe muchie de cuțit. Vezi că sunt schimbări care se întmplă și din cauza faptului că există o instabilitate financiară. Acolo unde e instabilitate se întâmplă, dar sunt echipe cu buget foarte bun și sprijinul comunității e important”, a mai spus Tocală.

 

Floca: ”Sunt mai multe beneficii”

Despre noul sistem competițional, cel cu 18 echipe, a vorbit și directorul Clubului Sportiv Universitar, Horațiu Floca. Acesta spune că are destule beneficii, printre altele oferindu-le cât mai multor jucători români să joace la un nivel înalt.

”Sunt multe beneficii. Ai 18 echipe, nu chiar în 18 orașe, dar în diferite comunități. Harta României este acoperită destul de bine și probabil vor veni și altele. În același timp, se dă șansa jucătorilor români să joace. În același timp, 18 echipe își permit să aibă 5-6 jucători străini. Lângă jucătorii străini sunt și jucătorii români”, a spus Floca.

 

Cum se desfășoară sezonul 2022/2023 al Ligii Naționale masculine de baschet

 

FAZA 1: se desfășoară în perioada 28 septembrie 2022 – 28 ianuarie 2023

Cele 18 echipe participante (16 echipe din sezonul 2021/2022 al Ligii Naționale masculine de baschet, plus două echipe care au promovat din Liga 1) sunt împărțite în două conferințe.

Faza 1 se joacă după sistemul fiecare cu fiecare, tur/retur – în total 16 meciuri, în 18 etape, pentru fiecare echipă.

FAZA 2, se desfășoară în perioada 4 februarie – 7 aprilie 2023

Se formează două grupe, 1-10 (primele cinci clasate din fiecare conferință) și 11-18 (ultimele patru clasate din fiecare conferință).

În această fază, în Grupa 1-10 se intră cu punctele din meciurile directe dintre primele 5 echipe din prima fază și se mai joacă alte 10 meciuri, în sistem fiecare cu fiecare, tur/retur, cu echipele din cealaltă conferință.

În Grupa 11-18 se intră cu punctele din meciurile directe dintre ultimele 4 echipe din prima fază și

se mai joacă alte 8 meciuri, fiecare cu fiecare, tur/retur, cu echipele din cealaltă conferință.

După faza a doua, se stabilește play-off-ul pentru 1-8, echipele de pe locurile 9 si 10 nu mai joacă, iar echipele de pe locurile 11-18 vor juca play-out.

FAZA 3, play-off/play-out, se desfășoară în perioada 12 aprilie – 31 mai 2023.

Play-off: Turul 1 se va juca conform următoarelor: ocupanta locului 1 vs. ocupanta locului 8, locul 2 vs. locul 7, locul 3 vs. loc 6 și locul 4 vs. locul 5.

Primele două tururi se joacă după sistemul 3 din 5 meciuri, urmând ca finala mare să se joace după sistemul 4 din 7 meciuri, iar finala mică, după sistemul 3 din 5 meciuri. La meciurile duble se joacă cu o zi pauză între meciuri (2-2-1, respectiv 2-2-1-1-1 în finala mare). Locurile 5-8 joacă două din 3 meciuri.

Play-out: Turul 1 se va juca conform următoarelor: locul 11 vs. locul 18, locul 12 vs. locul 17, locul 13 vs. locul 16, locul 14 vs. locul 15. Se joacă după sistemul 3 din 5 meciuri în toate tururile. La meciurile duble se joacă cu o zi pauză între meciuri (2-2-1).

În cazul jocurilor în sistemul play-off/play-out, dacă o echipă mai slab clasată în urma sezonului regulat câştigă seria eliminând astfel echipa mai bine clasată, nu va lua locul acesteia în turul următor, ceea ce înseamnă că nu va avea de jucat pe teren propriu un joc în plus în meciurile cu următorii adversari.

Echipele clasate la sfârșitul sezonului 2022/2023 pe locurile 17 și 18 vor retrograda.

 

Autor
16 ianuarie 2023 la 13:15
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit