Când vor putea folosi din nou sibienii bicicletele Sibiu Bike City

Acasa >

Articol

De săptămâna viitoare, mai exact din 20 martie, sibienii vor putea folosi din nou cele 636 de biciclete din Flota Sibiu Bike City. Acestea pot fi închiriate cu aceleași tarife. Primăria Sibiu a menționat că deja cele 57 de stații au fost curățate și puse în funcțiune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În această perioadă, stațiile au fost verificate, panourile solare care alimentează stațiile au fost curățate și reorientate pentru o cât mai bună expunere la soare, iar GPS-urile de pe biciclete au fost reîncărcate pentru ca acestea să poată transmite eficient coordonatele de geolocalizare.

Astfel, bicicletele Sibiu Bike City vor reveni în cele 57 de stații de închiriere din oraș începând cu data de 20 martie, dotarea stațiilor urmând să se facă treptat. Flota de biciclete Sibiu Bike City este alcătuită din 636 de biciclete care pot fi închiriate la aceleași tarife stabilite prin HCL 128/2022.”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Cât costă închirierea unei biciclete

Pentru închirierea ocazională a unei biciclete, tariful este de 1 leu/oră. Dacă alegem să ne plimbăm toată ziua, prețul va fi 10 lei.

Bineînțeles, există și varianta unui abonament pentru cei care se deplasează mai des, 20 lei/ 20 ore (1.200 minute), 30 lei/ 30 ore (1.800 minute) și 40 lei/40 ore (2.400 minute). Termenul de returnare a bicicletei este până la ora 24:00, în ziua închirierii. De asemenea, se acordă un bonus de 10 ore (600 minute) pentru utilizatorii înregistrați care au utilizat bicicleta mai mult de 40 de ore pe parcursul unei luni.

Autor
12 martie 2025 la 12:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 7 minute
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 57 minute
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit