Campionul mondial pe care Hermannstadt l-a avut în ogradă… Venise la Sibiu de la Gaz Metan!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Puțini sunt cei care își mai aduc aminte de Olivian Surugiu, fotbalistul care ajungea la FC Hermannstadt la începutul anului 2018, dar care părăsea Sibiul după numai o jumătate de sezon. Nu înainte de a bifa cu ”alb-roșii” promovarea în Liga 1, vechea denumire a Superligii, dar mai ales finala Cupei României, de pe ”Arena Națională”, pierdută cu 2-0 în fața Universității Craiova.

Venit de la Gaz Metan, unde de asemenea a stat numai jumătate de sezon, Surugiu n-a rupt gura târgului, cum se spune. A fost folosit de antrenorul de atunci, Alex Pelici, în numai trei meciuri, o singură dată titular, a strâns numai 88 de minute pe teren, astfel că plecarea sa, la finele sezonului, n-a surprins pe nimeni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Cele trei meciuri în tricoul lui Hermannstadt au fost ultimele pentru Surugiu în fotbalul profesionist. A plecat în Liga 3, la FC ”U” Craiova, apoi i s-a pierdut urma, reapărând în prim-plan de-abia anul trecut, când a devenit unul dintre cei circa 150 de jucători de padbol din România.

În echipă cu un jucător venit de la minifotbal, Victoraș Popescu, Olivian Surugiu a câștigat titlul mondial, în noiembrie 2023, la padbol, după o finală câștigată cu Uruguay, scor 5-7, 6-3, 6-2, în îndepărtata Brazilia. Cei doi, legitimați la Flux Arena Craiova, sunt primii campioni naționali, padbolul fiind un sport care a ajuns în țara noastră de-abia în urmă cu un an. 

 

Ce este padbolul

 

Padbolul este o combinație între fotbal, tenis, padel și squash. Este un tenis de picior mai modern, dar mult mai greu și cu reguli mai complicate. Suprafața de joc, de 60 de metri pătrați, este delimitată pe toate laturile de geamuri de care te poți folosi, inclusiv la servicii.

Practic padbolul se joacă într-o ”cușcă”, astfel ricoșeurile sunt mai mereu extrem de greu de anticipat, fiind nevoie de foarte multă agilitate, condiție fizică și tehnică de lovire a balonului, conform gsp.ro.

Punctele se contabilizează exact ca la tenis de câmp, jucându-se seturi până la 6 sau până se fac două game-uri diferență.

Padbolul s-a născut în anul 2008, în La Plata (Argentina), fiind patentat în anul 2011.

Custom Image

Printre vedetele fotbalului mondial care practică padbolul se numără Denilson – campion mondial cu Brazilia în 2002, Falcao – ambasador Padbol Brazilia, Luigi Di Biagio, Bernardo Corradi, Stefano Fiore, Michael Laudrup, Jose Bosingwa, Raul Mereilles, Paul Pogba sau Zlatan Ibrahimovic, conform site-ului Federației Române de Padbol.

În România, padbolul a fost adus în anul 2015, Elisabeta Gherghișan fiind cea care a obținut licența exclusivă Padbol pe teritoriul României.

 

 

Autor
14 iunie 2024 la 13:02
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Variantă de under pentru FC Hermannstadt și în ofensivă. Vine din Germania și a mai fost în probe și acum un an, la Sibiu
Gruparea de pe ”Municipal” a oficializat transferul lui Patrick Vuc, un vârf de atac de 21 de ani...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
În premieră pentru România, Triada MTB a avut în program și o etapă a Cupei Europene XCO
Faima de care se bucură competiția Triada MTB în rândul iubitorilor ciclismului montan crește de la o ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit