Zilele trecute, la Casa de Cultură a orașului Avrig s-a desfășurat prima ediţie a „Cupei Avrigului la Șah”, competiţie finanțată de Primăria şi Consiliul Local Avrig.
La concurs s-au înscris 16 iubitori ai „sportului minţii” din UAT Avrig și, la final, șase dintre ei au fost premiați.
Astfel, în urma desfășurării partidelor, s-au evidențiat cei mai merituoși, inspirați și bine pregătiți concurenți: 1 – Virgil Manta, 2 – Laurențiu Duță, 3 – Radu Fortoeș, 4, 5, 6 – Silviu Napeu, Dionisie Păcurar și Aurel Antohi. Arbitrul competiției a fost Costică Bucur.
"Doresc să transmit, în numele Primăriei și al Consiliului Local Avrig, sincere felicitări tuturor concurenților care au participat la concursul de șah organizat de Casa de Cultură a orașului Avrig.
Acest eveniment reprezintă un sprijin pentru pasionații „sportului minții” și o inițiativă de promovare a șahului la nivel local. Prin astfel de competiții, nu doar că încurajăm performanța, dar contribuim și la dezvoltarea unei comunități unite, dedicată educației, disciplinei și fair-play-ului", a declarat, la festivitatea de premiere, Ciprian Stoișor, viceprimarul orașului Avrig.
Cei mai bine clasați competitori au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA