”Călăreții roșii”, la al doilea meci consecutiv acasă. ”O partidă dificilă!”

”Călăreții roșii”, la al doilea meci consecutiv acasă. ”O partidă dificilă!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La o săptămână după victoria cu FC Brașov (1-0), ”călăreții roșii” se întorc la Rm. Vâlcea, unde-și dispută pentru moment jocurile considerate acasă, urmând să primească vizita celor de la Poli Timișoara. Sibienii au câștigat, în ediția precedentă de campionat, chiar pe terenul bănățenilor, așa că avantajul e de partea lor.

Eugen Beza susține însă că va fi un meci dificil și de data asta, cu o echipă cu destule necunoscute și care are un mix de jucători între unii cu destulă experiență și tineri talentați.

”Din punctul ăsta de vedere (n.a. al întâlnirilor directe) stăm bine, dar ne așteaptă o partidă dificilă prin prisma faptului că întâlnim un adversar aflat în reconstrucție, un mix între jucătorii care au mai rămas, jucători cu experiență, și jucători tineri. Mai au jucători aduși de afară, jucători străini care vin să se afirme în Liga 2, așa că ne așteapă un meci foarte greu. Avem foarte puține infromații despre adversar, doar imaginile de la ultimul joc, dar și acolo modul în care a fost filmat este dificil. (…) Este dificil de pregătit un meci cu un astfel de adversar și ne-am axat foarte mult pe forța noastră, forța grupului, suntem într-un moment bun, am câștigat primul meci (n.a. 1-0 cu FC Brașov), ne-am bucurat, a trecut, luăm fiecare meci pe rând și cred că suntem conectați sută la sută la acest joc. Dacă nu suntem, mai avem două zile la dispoziție s-o facem pentru că doar jucătorii pot câștiga acest meci fiind la capacitate maximă”, a declarat antrenorul CSC-ului.

 

Fără Tătar și Cărăruș

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Beza nu se va putea baza nici în acest meci pe Daniel Tătar și Ion Cărăruș. Primul s-a operat la genunchi și va lipsi o perioadă mai lungă, în vreme ce Cărăruș e în recuperare după o accidentare și nu va juca nici cu Poli.

Antrenorul ”călăreților roșii” lasă modestia deoparte și spune că faptul că nu sunt multe accidentări demonstrează faptul că ”am lucrat bine”: ”Este îmbucurător faptul că, după 8 săptămâni de activitate, avem un singur accidentat, pe Ion (n.a. Cărăruș), mai are câteva zile de recuperare, ceea ce ne demonstrează că am lucrat bine și că suntem puternici din punct de vedere fizic”.

 

Octavian Ursu, reîntâlnire cu foștii colegi

 

Pentru mijlocașul originar din Mediaș, meciul de sâmbătă este unul mai special. Octavian Ursu s-a transferat la CSC 1599 chiar de la Poli Timișoara.

”Mă încearcă (n.a. un anumit sentiment) pentru că întâlnesc foștii colegi, dar mă și motivează chestia asta pentru că îmi doresc să câștig. Trebuie să avem aceiași atitudine ca și la meciul cu FC Brașov, să avem stare de spirit. Cred că, dacă avem lucrurile astea, rezultatul o să fie pozitiv.

Am găsit un club frumos, m-am integrat destul de repede, condițiile sunt foarte bune pentru a putea face performanță și să te dezvolți”, a spus Ursu.

 

Alex Luca: ”Suntem montați!”

 

Unul dintre under-i, Alexandru Luca, se așteaptă și el la un meci dificil cu bănățenii. ”Suntem pregătiți!”, a transmis însă mijlocașul, care crede că cei de la Poli vor veni la Rm. Vâlcea cu gândul la revanșă.

”Este o partidă foarte importantă pentru noi, întâlnim o echipă de tradiție, o echipă incomodă, care în această vară a schimbat destul de mulți jucători. Au adus jucători buni, de calitate. Sunt sigur că vor veni la Rm. Vâlcea cu gândul la revanșă pentru că în sezonul trecut am reușit să îi învingem chiar la ei acasă, dar cred că ne-am pregătit toată săptămâna foarte bine, suntem montați, suntem pregătiți și cu aceiași atitudine ca la meciul cu FC Brașov vom obține cele 3 puncte”, a afirmat Luca.

Tânărul mijlocaș spune că nu are un obiectiv personal, la al doilea său sezon în Liga 2, ci se gândește numai la binele echipei: ”Nu am un obiectiv în plan individual, vreau să îmi ajut echipa pentru că, până la urmă, asta e cel mai important, echipa. Fără echipă nu m-am putut dezvolta”.

Autor - Ovidiu BOICA
11 august 2022 la 15:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.