”Călăreții roșii” iau cu asalt arena de 5 stele a Sibiului. Ce amintiri neplăcute au dinamoviștii de pe ”Municipalul” din Parcul Sub Arini

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Călăreții roșii” pun capăt pelerinajelor pe la Avrig, Mediaș sau Rm. Vâlcea și joacă, la acest sfârșit de săptămână, primul meci oficial pe noul stadion al Sibiului, la doar câțiva kilometri de casă, motiv pentru care vor și avea alături, la meciul cu Dinamo, câteva mii de suporteri. Profitând de prețul rezonabil al biletelor, cel mai scump – în afara celor de la lojă – costând 30 de lei, suporterii echipei din Șelimbăr vor fi prezenți, sâmbătă la prânz, în tribunele arenei din Parcul Sub Arini în număr considerabil.

Cu atât de mulți suporteri alături, ”călăreții roșii” sper să obțină primul succes din acest an după două eșecuri usturătoare în campionat, 3-0 cu CSC Dumbrăvița, la finalul anului trecut, chiar la Rm. Vâlcea, și 4-1 la Iași, cu Poli, la prima apariție pe gazon din 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Șelimbărului, Claudiu Niculescu, a susținut, într-o scurtă declarație pentru pagina de Facebook a clubului, că jucătorii săi au trecut peste ultimul eșec și este convins că vor face tot posibilul pentru a obține toate cele 3 puncte cu Dinamo, chiar dacă ”câinii roșii” sunt în lupta pentru un loc în play-off, acolo unde CSC 1599 nu mai are nicio șansă  să ajungă.

”Ne asteaptă un meci extrem de dificil. Întâlnim un adversar puternic, care este într-o formă foarte bună și care își joacă ultima șansă pentru accederea în play-off . Pentru noi, a fost o săptamână grea după rezultatul de la Iași, dar am trecut cu toții peste și privim cu încredere la meciul de mâine (n.a. sâmbătă). Băieții sunt conștienți de importanța partidei de sâmbătă și sunt convins că vor da totul pe teren pentru a câștiga punctele puse în joc.  Am mare încredere în ei și sper că mâine (n.a. sâmbătă), la finalul jocului, să ne bucurăm de o victorie mare”, a declarat Claudiu Niculescu.

Partida dintre CSC 1599 Șelimbăr și Dinamo va avea loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 12:00. Înaintea acestui joc, Dinamo – care vine la Sibiu după un succes cu 60 în fața Unirii Consțanța – este pe locul 6 în clasamentul Ligii 2, cu 27 de pncte, la șase lungimi în fața ”călăreților roșii”, care sunt de-abia pe locul 14.

 

Înfrângere dureroasă pentru ”câini” la ultimul meci susținut pe ”Municipal”

 

”Câinii roșii” nu au amintiri prea plăcute de la ultimul meci susținut la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”. Se întâmpla în urmă cu mai bine de 3 ani, pe 7 decembrie 2019, într-un duel din Liga 1, fosta denumire a Superligii, cu FC Hermannstadt.

Sibienii s-au impus cu 4-2, iar Dinamo era în pericol de a nu mai prinde play-off-ul, în urma acestui eșec.

Hermannstadt a condus cu 1-0 la pauză după reușita lui Yazalde Gomes, la un sfert de oră de la debutul întâlnirii. Deian Sorescu a egalat la 5 minute de la reluare. Căpitanul Răzvan Dâlbea a readus Sibiul în avantaj (69) și tot el a trimis în bară, două minute mai târziu.

Ousmane Viera a înscris pentru 3-1 în minutul 77,iar Yazalde a făcut ”dubla”, cu 4 minute înainte de final, rezultatul final fiind stabilit de Perovic, în prelungiri (90+1).

Din acea echipă, în lotul lui Dinamo se mai regăsește acum doar brazilianul Gabriel de Moura, însă acesta a revenit în Ștefan cel Mare după un periplu pe la Gaz Metan Mediaș.

În lotul lui Dinamo se regăseau, pe atunci, și doi jucători de-ai lui Hermannstadt, din actualul sezon, Florin Bejan și Alexandru Răuță, ultimul despărțindu-se de echipa sibiană în urmă cu puțin timp, la începutul acestui an.

 

Ca și atunci, ”câinii” sunt în fața unui fost antrenor

 

La meciul de pe 7 decembrie 2019, pe banca lui Hermannstadt se afla Eugen Neagoe, actualul antrenor al Universității Craiova. Neagoe își lua, cu acel prilej, o binemeritată revanșă după ce se despărțise de Dinamo nu în cele mai bune condiții.

Acum, dinamoviștii se vor afla față în față cu un alt fost antrenor de-al lor, Claudiu Niculescu. Actualul tehnician al ”călăreților roșii” a jucat ani buni pentru Dinamo, iar după retragere, s-a aflat pentru puțin timp la conducerea tehnică a grupării din Ștefan cel Mare, din septembrie până în octombrie 2018. 

 

 

Autor
03 martie 2023 la 15:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 9 ore
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit