Căbuz, luat prin surprindere de Chițu, la faza golului: ”Nu mă așteptam să șuteze”

Căbuz, luat prin surprindere de Chițu, la faza golului: ”Nu mă așteptam să șuteze”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Portarul echipei sibiene, Cătălin Căbuz, a recunoscut, la flash-interviurile de la finalul jocului cu FC ”U” Craiova 1948, că nu se aștepta ca Aurelian Chițu să șuteze din acea poziție, la faza în care oltenii au deschis scorul, în minutul 27. Gokgeterul formației din Bănie a primit balonul pe când se afla între trei adversari, Găman, Ionuț Stoica și Butean, a preluat pe piept și a șutat din întoarcere, de la 10-11 metri, fără speranțe pentru portarul lui Hermannstadt.

”Sincer, nu m-așteptam să dea, dar asta e calitatea lui, să se întoarcă și să șuteze la poartă. Trebuie să-nvățăm din lucrurile astea și pe viitor să nu se mai întâmple”, a spus Căbuz.

”Ne doream foarte mult să câștigăm, dar în prima repriză n-am stat foarte bine, nu am avut luciditate. Dar, am făcut o a doua repriză foarte bună”, a mai spus portarul.

Căbuz a mai spus că și-a dorit o revenire la FC Hermannstadt, echipă a cărei poartă a mai apărat-o în urmă cu câțiva ani, iar acum a fost împrumutat la Sibiu de CFR Cluj după plecarea lui Letica la Lausanne, în Elveția.

”Îmi doream de mai mult tip să mă întorc. S-a ivit oportunitatea asta. Mă bucur că am revenit și mă bucur că avem rezultate bune. Suntem o echipă mult mai bună”, a adăugat goal-keeper-ul.

Cătălin Căbuz a mai spus că o eventuală clasare în premieră în play-off a sibienilor ar fi un obiectiv realizabil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Vă dați seama că ne dorim cu toții să ajungem în play-off, ar fi – să zic așa – un obiectiv bun pentru noi, dar trebuie să luăm fiecare meci în parte, să luăm puncte din fiecare meci, iar la sfârșit, când tragem linie, să fim acolo, sus”, a mai spus portarul originar din localitatea sibiană Avrig. 

Autor - b.o.n.
08 octombrie 2023 la 16:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.