„Cabana dintre Vii” de la Apoldu de Sus, magnet pentru iubitorii de vin și nu numai

La 30 de km de Sibiu, în Apoldu de Sus, găsim „Cabana dintre Vii” care găzduiește turiști de peste tot și le oferă șansa de a degusta cele mai bune vinuri din zona Apoldului. Cabana are 6 camere, iar fiecare dintre ele poartă denumirea unui soi de struguri formând un amestec de rustic și clasic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cabana a fost construită în `76. Noi am cumpărat-o de ceva vreme și am reușit să o introducem în circuitul turistic. Avem grupuri de turiști, sunt 6 camere, fiecare cameră are denumirea unui soi de struguri pe care îl cultivăm noi. Aici se fac tot mai multe degustări de vin, atât în vie, cât și în filigorie sau în curte”, ne-a spus Roland Blaj, proprietarul cabanei.

Custom Image

Degustări în vie, mese organizate și teambuilding-uri

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Roland Blaj spune că datorită numărului mare de vizitatori, reușesc să vândă vinul direct din podgorie. De asemenea, proprietarul mai deține o cabană deschisă la Porumbacu.

„Vin grupuri tot mai multe și reușim în fiecare an să vindem un procent tot mai mare din vin, din produsul finit, direct aici din podgorie. Organizăm degustări în vie, la cabană, mese organizate, teambuilding-uri și avem încă o locație deschisă la Porumbacu. Este „Cabana Bavareză”, o marcă înregistrată, așa că după ce turiștii stau aici, poate vor să meargă și la munte”, a povestit acesta.

Anul acesta Cabana dintre Vii a găzduit foarte mulți turiști atât din zona Sibiului, cât și din afara țării, unii dintre ei revenind de mai multe ori.

„Au fost foarte mulți străini din America, Germania, Anglia, Spania, plus zona de Sibiu și din țară. Sunt grupuri care vin a 10-a oară la noi. În funcție de sezon facem activități tematice, precum Ziua Recoltei, Ziua Mustului etc”, ne-a mai spus Roland Blaj.

Custom Image

Cea mai veche formație de dansuri săsești, prezentă la degustări

Siebenbürgisch Tanzgruppe Augsburg, formată din 35 de tineri care duc tradiția și portul săsesc mai departe, au luat parte la degustările de vin. Împreună cu proprietarul cabanei au băut prima sticlă de vin, exact în vie.

„Au fost după Întâlnirea Sașilor, care a avut loc în Sibiu, următoarea săptămână au venit câteva sute și au vrut să facă o degustare aici în Apold. Pentru că Apoldul este o zonă viticolă extrem de cunoscută, mulți care au plecat în afară și-au adus aminte de Apold, de vin și de istorie. Au venit, i-am plimbat prin vie, unde au și băut prima sticlă de vin, urcând printre rândurile de viță au degustat până au ajuns la cabană”, ne-a povestit proprietarul cabanei.

Custom Image

Costurile sunt în funcție de sezon, perioadă și activități. În funcție de preferințe, de la o degustare de vinuri sau degustare de brânzeturi, până la mese organizate cu proțap.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image  Custom Image 

Autor
13 septembrie 2024 la 19:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Desfășurare de forțe militare în Piața Mare, la cinci ani de HQ MNC-SE
Miercuri dimineața, în jurul orei 9.20, zona centrală din Piața Mare a devenit un careu mare, cu prilejul...
Eveniment
5 min de citit
acum 1 oră
Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză
Dacă e miercuri, e despre oameni sau locuri de poveste. De această dată, le avem pe amândouă, într-o...
Eveniment
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Motociclistă rănită pe strada Maramureșului, după ce un șofer nu i-a acordat prioritate
Un accident s-a produs miercuri pe strada Maramureșului, din municipiul Sibiu. Incidentul s-a petrecut în momentul în care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Trei spectacole de neratat, la FITS
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit