Bogdan Trif: Guvernul Marcel Ciolacu a reușit să ducă România în Schengen

Știu că unor adversari politici nu le place lucrul acesta, dar, în fața faptelor care nu pot fi contestate, trebuie să recunoască și ei că toate succesele pe plan extern ale României au fost realizate exclusiv în timpul guvernărilor PSD. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 2002, Guvernul PSD a reușit eliminarea vizelor de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene pentru cetățenii români. Cei mai tineri nu știu, dar românii care s-au confruntat cu aceste opreliști nu au uitat umilințele la care erau supuși în zilele și nopțile petrecute la cozile de la consulate și ambasade, pentru obținerea vizelor de călătorie.
În 2004, România a devenit membră NATO. Chiar și cei sceptici cu privire la avantajele intrării în NATO, acum, când granițele țărilor care nu fac parte din NATO sunt amenințate de Rusia, recunosc că securitatea României este asigurată.
Tot în 2004, guvernul PSD a reușit să încheie cu succes negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

În 2019, Guvernul României a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene. Toți reprezentanții dreptei din România au criticat atunci guvernul PSD și au susținut că ar trebui să predăm președinția rotativă următorului stat pentru că guvernul PSD se va face de râs, nefiind în stare să își îndeplinească atribuțiile. Guvernul României a avut o prestație excelentă, reușind să încheie peste 90 de dosare, parte dintre ele foarte complicate, astfel că toți membrii UE ne-au lăudat la unison pentru această performanță.
Acum, tot cu un guvern condus de un premier PSD, România a reușit să devină parte a Spațiului Schengen, deocamdată cu frontierele aeriene și maritime, urmând să aderăm și cu frontiera terestră. Aderarea etapizată nu este o premieră în cazul României, multe țări importante intrând în zona de liberă de circulație sub această formă și devenind ulterior membre Schengen cu toate frontierele. PSD a negociat cu toate guvernele din statele UE, iar premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu toți reprezentanții lor, pentru discuții. Doar guvernul de dreapta din Austria s-a opus vehement, în primă instanță. Ulterior, în urma demersurilor diplomatice realizate de premierul Marcel Ciolacu și de reprezentanți guvernamentali, am obținut acest succes.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PSD a avut întotdeauna oameni bine pregătiți, iar rezultatele realizate în timpul guvernărilor PSD nu pot fi contestate pentru că sunt evidente pentru oricine.

Deputat Bogdan Trif,
Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Autor
08 ianuarie 2024 la 09:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 22 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 45 minute
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit