Polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină în această seară la un accident produs în comuna Șelimbăr.
În timp ce se deplasa pe bicicletă, un bărbat nu ar fi acordat prioritate într-o intersecție nedirijată și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pentru a acorda îngrijirile medicale biciclistului, care a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la UPU Sibiu conștient.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe strada Ferdinand din cartier Avantgarden, un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Constanța, nu ar fi acordat prioritate într-o intersecție nedirijată și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un sibian în vârstă de 46 de ani. În urma accidentului, biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. S-a procedat la testarea alcoolscopică a celor doi bărbați, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Sursa foto: Arhiva Tribuna
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT