BIBU DESPRE DUBLAREA TAXEI PENTRU TERASELE DIN CENTRU: ˝NU PUTEM ACCEPTA˝

Organizația Municipală Sibiu a PNL a anunțat astăzi că nu va susține proiectul de dublare a  taxei speciale pentru terase inițiat de Primărie.
˝Consilierii PNL sunt împotriva dublării taxei speciale pentru terase inițiată de Primăria municipiului Sibiu și susțin menținerea cuantumului actual și în anul 2024. 
Liberalii din Consiliul Local Sibiu consideră că pretențiile administrației de la antreprenorii din acest domeniu trebuie să țină cont de realitățile momentului. În plus, așteptările financiare ale municipalității trebuie puse în balanță cu eforturile pe care aceasta  din urmă le-a făcut în promovarea centrului Sibiului, eforturi limitate, în mare,  de ani de zile, la aceleași idei și proiecte˝- susțin liberalii. 
Reprezentanții PNL Sibiu, cu ajutorul cărora FDGR a constituit o majoritate pentru administarea orașului, afirmă că nu au fost consultați  în legătură cu inițierea de către Primăria Sibiu a unui astfel de demers, că nu au fost informați cu privire la cuantumul sumei propuse și la argumentele dublării celei existente.  
˝Consilierii PNL încurajează Primăria Sibiu să nu se limiteze la a posta propuneri de inițiative pe site-ul propriu în scopul îndeplinirii teoretice a procedurii de dezbatere publică, ci să acționeze pro-activ și să invite reprezentanții mediului de afaceri (HORECA în acest caz) la consultări˝- se mai arată în comunicarea PNL Sibiu.
Liderul liberalilor, Adrian Bibu, susține la rândul său că firmele au deja destule greutăți.
˝Mediul privat trece deja prin suficiente încercări ca să mai adăugăm una. Dublarea taxei pentru terasele din centru, fără argumente publice și fără dialog, nu este o inițiativa pe care să o putem accepta˝- spune Bibu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
20 decembrie 2023 la 12:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit