Bacalaureat 2026: George Bacovia și Tudor Arghezi, subiectele care le-au dat emoții absolvenților la Limba română

Bacalaureat 2026: George Bacovia și Tudor Arghezi, subiectele care le-au dat emoții absolvenților la Limba română

Emoții pentru miile de absolvenți de liceu care au susținut luni, 29 iunie, prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat 2026 – Limba și literatura română. Potrivit subiectelor apărute în spațiul public, varianta extrasă a fost cea cu numărul 6 atât pentru profilurile Real și Tehnologic, cât și pentru profilul Uman.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Subiectul I, candidații au avut de rezolvat cerințe pe baza unui fragment din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat.

Pentru elevii de la profilurile Real și Tehnologic, cerința de la Subiectul al III-lea a fost redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat aparținând lui George Bacovia.

În cazul candidaților de la profilul Uman, la Subiectul I B aceștia au trebuit să argumenteze dacă pregătirea pentru un examen impune sau nu renunțarea la activitățile preferate, raportându-se atât la textul suport, cât și la propria experiență sau la experiența culturală. La Subiectul al II-lea, elevii au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă a unui text.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Subiectul al III-lea, candidații de la Uman au redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care au prezentat particularitățile unui text poetic studiat aparținând lui Tudor Arghezi.

Examenul de Bacalaureat continuă marți, 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului, urmată joi, 2 iulie, de proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, este programată vineri, 3 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, precum și în 8 și 9 iulie, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
29 iunie 2026 la 13:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 32 minute
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 36 minute
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 40 minute
Adopții de pisici și activități pentru copii, sâmbătă, la Șura Culturală Gușterița
Sibienii sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la Șura Culturală Gușterița, la cea de-a șasea ediție ZAPP – Ziua...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 44 minute
Calendarul plăților sociale în Sibiu, în octombrie. Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sibiu a anunțat calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
SĂCĂDATE: Tradițiile au adus comunitatea împreună la Târgul Sâmburarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Tren periurban pentru Sibiu: cetățenii, chemați să decidă viitoarele rute și frecvențe
Sibienii sunt invitați să își spună părerea despre modul în care se deplasează zilnic în oraș și în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
• acum 2 ore
Mai bine de jumătate de secol de muzică pe scena. Adrian Ordean a aniversat 55 de ani de carieră printr-un concert festiv
La începutul lui octombrie a avut loc la Centrul Cultural ,,Ion Besoiu” din Sibiu Concertul Aniversar ,,55 de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Testul de la stână pe Via Transilvanica: Cum negociem cu câinii de pe traseu la atelierul „Anii Drumeției”
Programul regional de turism „Anii Drumeției” organizează duminică, 11 octombrie, un atelier practic dedicat siguranței pe traseele montane....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Ce rămâne după PNRR în județul Sibiu. Investiții de peste 688 de milioane de lei în școli, spitale și transport
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 17 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.