Avrigul va fi legat de Zona Turistică Valea Avrigului şi printr-o pistă de biciclete

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

"Construire pistă pentru biciclete pe DJ 105 F – Oraşul Avrig – Valea Avri­gului" este un proiect im­plementat de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Oraşul Avrig şi fi­nanţat în cadrul Com­ponentei 10 – Fondul Local, investiţia I.1 Mobilitatea urbană verde, subinvestiţia  I.1.4. – Asigu­rarea de piste pentru biciclete şi alte vehicule electrice uşoare la nivel lo­cal/metropolitan, al PNRR (Planul Naţional de Redre­sare şi Rezi­lienţă).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Proiectul se derulează în perioada 14.12.2022 – 14.12.2024, iar obiectivul proiectului îl reprezintă realizarea unei piste pentru bici­clete pe DJ 105 F – Oraşul Avrig – Valea Avrigului. Valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 7.814.589,34 lei (TVA inclus)", informează reprezentanţii Primăriei oraşului Avrig.

Conform prevederilor Hotărârii nr. 68/2022 prin care Consiliul Local al oraşului Avrig a aprobat participarea Oraşului Avrig la Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta 10 – Fondul Local, investiţia I.1.4 ,,Con­struire pistă pentru bici­clete pe DJ 105 F – Oraşul Avrig – Valea Avrigului", şi a cheltuielilor aferente pro­iectului, prin implemen­tarea acestui proiect de investiţii se va asigura infrastructura pentru trans­portul verde – infrastructura pentru biciclete la nivel local între Valea Avrigului – o zonă turistică foarte dezvoltată, aparţinătoare oraşului Avrig şi oraşul Avrig din judeţul Sibiu. De asemenea, amenajarea acestor piste de biciclete vor îmbunătăţi legătura între Zona Turistică Valea Avrigului şi Oraşul Avrig, facilitând accesul persoa­nelor care locuiesc şi mun­cesc acolo, la instituţiile de învăţământ şi cele culturale din Oraşul Avrig, existenţa pistelor fiind prielnică şi pentru turismul din zonă, oamenii preferând să facă o excursie pe bicicletă până la oraş şi înapoi, decât să folosească ma­şina personală. În afara îmbunătăţirii legăturilor între cele două locaţii şi în ceea ce priveşte folosirea celorlalte facilităţi – comer­ciale, învăţământ, sănătate etc., odată cu aceste amenajări se va interveni şi în structura sistemelor de preluare a apelor plu­viale, urmând a fi amena­jate, în funcţie de nece­sităţi, casiuri, rigole, şanţuri betonate sau retaluzare.

Noua pistă de biciclete şi sistemele de preluare a apelor pluviale de la Avrig se vor amenaja de o parte şi de cealaltă a drumului judeţean DJ 105F, între km 2+530 şi km 9+200, în afara zonei de circulaţie compusă din carosabil şi acostament, dar în inte­riorul amprizei acestuia. Zonele destinate circula­ţiei bicicliştilor se vor executa cu o lăţime minimă de 1.20 metri, pe taluzul drumului sau în vecinătatea acos­tamentului, prin amenaja­rea acestora sau întărirea lor cu ziduri de sprijin sau rigole ranforsate.

 

Autor
12 aprilie 2023 la 17:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit