Articol
Cererea de retragere din asociaţie va fi semnată de primarul Avrigului, Adrian Dumitru David, ce a fost împuternicit în acest sens de legislativul local.
Retragerea oraşului Avrig din ADI "Zona Metropolitană Sibiu" a devenit o necesitate deoarece, în urmă cu doar câteva săptămâni, aleşii locali au fost de acord cu implicarea unităţii administrativ – teritoriale în demersurile de constituire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară POL DEZVOLTARE SIBIU, asociere a cărei obiective ar aduce beneficii net superioare comunităţii locale. Mai mult, un alt factor ce a contribuit decisiv la această decizie este şi acela că din noua asociaţie va face parte şi municipiul Sibiu.
ADI POL DEZVOLTARE SIBIU îşi propune elaborarea unui Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Periurban, sprijinirea elaborării şi implementării unor soluţii integrate de tip Smart City/Smart Village, la nivelul zonei, atragerea de investiţii directe pentru zonă, străine şi autohtone, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, sociale, de sănătate, educaţionale, culturale, sportive, de tineret, turism, regenerare urbană, furnizarea de servicii sociale, în vederea sprijinirii incluziunii sociale a persoanelor şi familiilor defavorizate etc.