Avrig: Biblioatelierele – ore de poveste, de altfel de joacă, de prietenie și de a fi împreună…

De foarte mulți ani, Biblioteca Orășenească Avrig nu mai este doar un spațiu public cultural care oferă oricărui cetățean accesul gratuit la cărți, periodice sau alte documente, venind astfel în sprijinul dreptului la informare, instruire, educație sau recreere. Odată cu evoluția către o epocă tot mai modernă și tehnologizată, această bibliotecă a reușit să se adapteze la realitățile timpului, astfel că „portofoliul” de activități organizate și găzduite aici depășește cu mult ceea ce își imaginează  majoritatea oamenilor.

Așa a devenit „Casa cărții” din Avrig gazdă pentru diverse evenimente culturale – concerte de muzică clasică, spectacole de teatru scurt, recitaluri de muzică corală ori poezie, lansări și prezentări de carte, vernisaje ale unor expoziții de pictură și grafică – , sală de ședințe pentru diverse autorități ale administrației publice locale, asociații neguvernamentale, grupuri informale ori alte structuri asociative, sală de curs pentru diverse clase și materii nu neapărat convenționale…

Nici în ceea ce privește proiectele proprii, biblioteca avrigeană nu stă deloc rău, în timp aici luând naștere, printre altele, un grup coral, o trupă de teatru a copiilor, un grup de voluntari implicați în diverse proiecte comunitare și „Șezătoarea din Bibliotecă”.

Pentru cei mai mici avrigeni, poate cel mai iubit și popular proiect al instituției este „Biblioatelierul”, o excelentă oportunitate de a-și dovedi talentul, aptitudinile artistico-plastice, îndemânarea și capacitatea de a da frâu liber imaginației.

Am povestit despre acest proiect cu bibliotecara Maria Grancea, persoana care l-a inițiat și care a devenit „profesorul”. Dialogul s-a înfiripat repede, iar informațiile interesante au „curs” asemeni unui fluviu.

–  Cum se desfășoară biblioatelierele la Avrig?

Maria Grancea – De două ori pe săptămână, prichindeii dau năvală în bibliotecă, nu cu clasa, nici trimiși de școală, ci pur și simplu fiindcă își doresc ei să participe la biblioateliere. Uneori sunt atât de mulți încât este nevoie să fie împărțiți în două serii.

De-a lungul timpului, sute de copii au trecut pe la bibliotecă săptămânal, nu doar pentru carte, ci pentru a participa la atelierele de creație ale bibliotecii. Dintre toate activitățile dedicate lor, atelierele de creație sunt cele mai căutate.

– Practic, ce se întâmplă la aceste activități?

M.G. – Copiii învață! Învață să lucreze împreună, să fie prieteni, să se îngăduie, să meșterească și mai ales, învață să prețuiască munca, munca lor și implicit a celorlalți. Fiecare biblioatelier are tema sa și uite așa copiii au reciclat isteț și și-au făcut singuri jucării, lucruri de dăruit, ornamente și au început să picteze.

Fiecare temă vine și cu lecția aferentă și în felul acesta copiii învață, altfel decât la școală, meșterind și distrându-se, tot felul de lucruri interesante. Fie că au învățat să planteze, să sădească, să facă butași sau să picteze o floare, fie că au confecționat obiecte decorative cu plante sau doar au pictat un copac înflorit (atunci când tema era legată de plante), pe lângă obiectul realizat, copiii au „capitalizat” o mulțime de informații, curiozități și deprinderi din domeniu. Dacă n-au fost plante, au fost fire, sau carton, sau textile sau materiale de modelat sau… și fiecare vine cu o lecție interesantă, cu informații inedite și cu deprinderea de a face ceva frumos sau util.

– Cum completează biblioatelierele activitățile clasice dintr-o bibliotecă?

M.G. – De fiecare dată, meștereala presupune o pauză pentru uscare/îndreptare și atunci prichindeii dau iama în cărți, alegând, răsfoind, recomandându-și povești, comparând, îndrăgind astfel și cartea și povestea, căci ce ar fi atelierele fără bucuria de a fi între cărți? Apoi, cărțile se „lipesc” de ei și prichindeii pleacă acasă mândri cu lucrușorul meșterit și cartea dorită.

– Care este activitatea cea mai îndrăgită?

M.G. – Dintre toate activitățile de la biblioateliere, picii s-au „lipit” cel mai mult de cele care implicau pictura. Au fost îndrumați și ajutați să picteze pe resturi de polistiren subțire folosit în amenajări, pe lemn, pe sticlă, pe orice suport și încet-încet copiii au ajuns să picteze și pe pânză, „de aia adevărată, pentru pictori, nu-i așa?”

Nu, nu sunt ore de pictură cele petrecute la biblioatelier, sunt ore de poveste, de altfel de joacă, de prietenie și de a fi împreună, în care copiii învață să armonizeze culori pe pânză și să dea formă unei teme. Strecurate în joc sunt și lecțiile despre umbrele sau strălucirile ce fac interesantă o lucrare, despre perspectiva care-i învață să dea adâncime unui peisaj sau să suprapună elemente, aproape nici nu-și dau seama când au ieșit din „modulul” de desen de grădiniță cu sorele în colț și toate înșirate pe o linie.

La final, când ceea ce au reușit ei este cât mai aproape de modelul propus, copiii strălucesc. Cred că dacă am stinge lumina, biblioteca s-ar îmbrăca în lumina care radiază din bucuria lor.

Jocul acesta cu culorile este, într-un fel, o foarte bună terapie, de aceea își găsesc loc printre prichindei și copiii speciali, care se simt bine aici și devin prieteni cu ceilalți. Are ceva culoarea aceea înșirată pe pânză de prichindei de la 6 ani plus, că așa frumos se lipește de suflete și le apropie. Să-i vezi alegând și combinând culori, dorind să facă ei, cât mai bine și mai frumos, este bucuria fiecărui atelier.

La un atelier participă între 15 și 25 de copii pe serie, iar când cererea e foarte mare și sunt și materialele necesare, se fac două serii consecutive într-o zi.

Cu timpul, prichindeii devin tot mai exigenți ei cu ei și fiindcă știu că pot își ridică singuri ștacheta, reușind, de cele mai multe ori, să atingă nivelul pe cere și-l doresc pentru ziua/tema respectivă.

Au prins curaj și au trimis lucrări la concursurile organizate de Clubul Copiilor Avrig prin Palatul Copiilor din Sibiu. Au primit diplome de la Palatul Copiilor, prinzând „loc pe podium” pentru  premii și mențiuni, iar doamnele din „Șezătoarea Avrig” au avut grijă ca diplomele să fie însoțite de cadouri care să stimuleze copiilor pofta de a fi creativi: pânze, culori, șevalete. La bibliotecă nu pictăm pe șevalete, fiindcă nici nu avem și nici n-ar avea loc 25 de șevalete deodată.

Un parteneriat al Bibliotecii cu Școala Gimnazială Petre Ispirescu din București a dat ocazia copiilor de la biblioateliere să participe la un proiect interesant, care leagă frumos poveștile de plăcerea de a da viață culorilor – „În lumea poveștilor lui Petre Ispirescu”. Așa au pictat castele și crâmpeie din poveștile pe care cei mari le-au citit celor mici și „au prins” și la București „loc pe podium” în două ediții consecutive. Acum ne pregătim pentru o nouă ediție.

Copiii de la biblioateliere învață aici să vadă frumosul din jur, să se aplece asupra unui colț de natură și altfel decât trecând prin el, să pună crâmpeie de frumos pe pânză împletite cu un strop de suflet, căci fiecare tablou poartă puțin din sufletul copilului care l-a meșterit. Învață să iubească frumosul și să și-l facă prieten, să fie confortabili în compania celorlalți copii din grup și să împartă, învață să protejeze și să dăruiască și că cel mai frumos dar e cel făcut de ei cu răbdare și cu plăcerea de a face.

– Cum se simt copiii aici, la bibliotalierele?

M.G. – Le place, se simt bine, altfel n-ar veni și au venit mereu de ani de zile, generații după generații. Și nu au fost doar localnici, au venit mereu și copii din comunele învecinate și s-au umplut listele de programări, cu supra-măsură și pentru Săptămâna Verde și pentru Școala Altfel și pentru taberele de vară de pe văile din jur.

De ce? Pentru că e altfel. Nu e o școală, este o … bibliotecă în care copiii învață lucruri și descoperă lumea pictând sau meșterind frumos.

– La finalul discuției, care e mesajul pe care-l transmiteți celor interesați de aceste activități?

M.G. – Dacă îi vedeți cu lucrări la vreun târg de cadouri, nu-i ocoliți, tablourile lor nu sunt lucrate didactic, sunt meșterite cu poveste, cu bucurie, cu speranță și cu suflet. Nu căutați la ei perfecțiunea, o caută ei singuri… Căutați bucuria și sigur o veți găsi, fiindcă într-un loc potrivit și tablourile lor strălucesc așa cum strălucesc copiii după fiecare biblioatelier, când mama sau bunica sau tatăl întreabă: „Ce frumos! Tu l-ai făcut, tu? Sigur? Nu pot să cred! Acasă de ce nu pictezi așa?”

Cel mai frumos răspuns a fost al unui băiețel de 6 ani: „Păi acasă e acasă, nu e ca la Bibliotecă, de aia!”

Foto: arhivă Maria Grancea