Avertizare meteo – Autoritățile sunt în alertă

Județul Sibiu se află sub avertizare Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente. În acest context, ISU Sibiu a crescut capacitatea operațională, echipajele aeriene au fost prealertate iar cursurile de apă sunt monitorizate permanent.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit ISU Sibiu, începând cu această dimineață, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, de COD GALBEN și PORTOCALIU, pentru prevenirea apariției unor efecte negative sau diminuării intensității acestora, au fost luate următoarele măsuri:

– activarea Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum și a Centrelor Județene de Coodonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), pentru monitorizarea atentă și permanentă a situației din teren și intervenția rapidă în caz de necesitate;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– creșterea capacității operaționale la toate inspectoratele județene pentru situații de urgență aflate sub cod portocaliu;

– verificarea permanentă a amenajărilor hidrologice și a zonelor cu risc din albiile râurilor;

– asigurarea serviciului de permanență la nivelul tuturor autorităților administrației publice locale;

– dislocarea unor echipaje de intervenție în zonele de risc, precum și prealertarea echipajelor aeriene.

Autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, urmând ca măsurile luate să fie adaptate în funcție de evoluția situației din teren.

Recomandări pentru populație:

– Îndrumăm cetățenii ca în cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.

– În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

– Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo și să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.

Autor
29 septembrie 2024 la 07:56
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit