Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început construcția primului tunel de pe secțiunea montană Boița – Cornetu

Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început construcția primului tunel de pe secțiunea montană Boița – Cornetu

Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că s-a început execuția Tunelului Robești (900 metri), primul din cele șapte tuneluri care urmează să fie construite pe secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Reamintesc faptul că lucrările la această secțiune au început cu un prim tronson în zona Boița, iar în urmă cu o lună și jumătate au mai fost autorizate încă 4 viaducte între km 14+150 și km 17+670 pe direcția dinspre Sibiu spre Pitești”, transmite Irinel Ionel Scrioșteanu.

Contractul aferent secțiunii 2 Boița–Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești prevede construcția a 31,33 kilometri de autostradă, 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 și 1.590 de metri, precum și a unui ecoduct în zona localității Lazaret, cu o lungime de 210 metri, care va traversa râul Olt, calea ferată și drumul național DN7.

Această secțiune face parte din cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗜𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝟮𝟬𝟮𝟭-𝟮𝟬𝟯𝟬 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, elaborat și aprobat de guvern în perioada 2020-2021 și, totodată, prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.

 

Autor - Ștefania VESA
31 iulie 2025 la 14:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
BOIȚA: Apel umanitar pentru reconstrucția casei distruse de incendiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
121 de locuri de muncă în șase țări europene, prin rețeaua EURES. Ce posturi sunt disponibile
Angajatorii din șase țări ale Spațiului Economic European oferă 121 de locuri de muncă prin rețeaua EURES România....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 zile
RACOVIȚA: O veste bună pentru locuitorii din Sebeșu de Sus. Căminul cultural va fi modernizat prin fonduri europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 3 zile
MICĂSASA: Localitățile Țapu și Micăsasa rămân astăzi fără gaz metan, între orele 7 și 17
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 zile
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.