Autoritățile locale din România și Muntenegru sunt preocupate să colaboreze pentru dezvoltarea inteligentă a comunităților

La jumătatea săptămânii trecute, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a participat la conferința „Smart City 2025: bridging Montenegro and Romania", găzduită de sala Avram Iancu a Senatului României. Edilul sibian a făcut parte din delegația Asociației Comunelor din România (A.Co.R.) ce a participat la întâlnire, la aceasta fiind prezenți și membri ai Asociația Administratorilor Publici din România – AAPRO, URBIO și reprezentanți ai Asociației Municipalităților din Muntenegru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conferința desfășurată în capitală a fost organizată sub patronajul senatorului Marius Humelnicu, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, discuțiile concentrându-se pe teme ce țin de dezvoltarea unităților administrativ – teritoriale inteligente din România și Muntenegru.

Au participat membrii corpului diplomatic din România și Muntenegru, experți, secretari de stat din cadrul Ministerul Energiei și Ministerul Cercetării, reprezentanți ai administrației locale, alte persoane interesate de tema Smart Comunity – experiențe si provocări.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Au fost discutate teme de interes precum autonomia locală și păstrarea identității satului românesc, digitalizarea, provocări în fața procesului de aderare al statului Muntenegru la UE.

Facem precizarea cǎ în cadrul sesiunii Adunării Generale a ACoR, a fost semnat Acordul de Cooperare între structurile asociative din Muntenegru și România”, a informat, după eveniment, primarul Valentin Ivan.

Autor
28 februarie 2025 la 12:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Primul concert al Corului Bach se aude în Catedrala Evanghelică
Corul Bach din Sibiu, una dintre cele mai vechi și respectate formații corale din România, va deschide seria...
Eveniment
1 min de citit
Autor Tribuna
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 19.06.2025 AMNAS, localitate integral 09:00 – 15:00 2 19.06.2025 NOCRICH,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit