Cea mai recent finalizată lucrare din programul de reparații și întreținere străzi al municipalității din Mediaș este cea de pe strada Gării, tronsonul situat între Șoseaua Sibiului și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Titus Andronic.
Pe strada Gării a fost turnat covor asfaltic, în prealabil aici fiind efectuate lucrări în cadrul proiectului de extindere și reabilitare a sistemelor de apă și apă uzată, implementat de S.C. Apa Târnavei Mari S.A. (s-a introdus o nouă conductă de canalizare menajeră, lucrare ce a necesitat realizarea unei subtraversări sub calea ferată). Aici s-au înlocuit bordurile, s-au reabilitat trotuarele, s-au efectuat lucrări de frezare, egalizare cu binder și s-a turnat un nou covor asfaltic.
În legătură cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a acestei străzi, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a oferit următoarea declarație de presă: „Începând de astăzi (n.r. vineri, 13 iunie), strada Gării, una dintre cele mai circulate străzi din orașul nostru este, așa cum ne dorim cu toții, una care să corespundă așteptărilor noastre, ale celor care suntem și conducători auto. După ce s-au efectuat lucrări de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare, s-a trecut la refacerea trotuarelor și la refacerea sistemului rutier prin turnare de covoare asfaltice. Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care înțeleg faptul că astfel de lucrări de anvergură nu se pot face fără disconfort și, de asemenea, nu se pot realiza într-un timp foarte scurt”.