Astrid Fodor despre noul Cetățean de onoare al cetății:"Domnule general Bârsan, sunteți exemplul perfect al faptului că omul sfințește locul!”

Un ceremonial aparte a avut loc în cochetul și discretul Atrium din Primăria Sibiu, eveniment prilejuit de ceremonia organizată în cinstea celui de-al 75-lea ”Cetățean de Onoare”. Primarul Astrid Fodor a fost gazda ceremoniei emoționante, în cadrul căreia ”Municipiul Sibiu a câștigat un Cetățean de Onoare valoros”, în persoana domnului general de brigadă, prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, Comandantul Garnizoanei Sibiu și Rectorul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu.
Un desfășurător atipic
———————–
Festivitatea a fost deschisă de Primarul Sibiului într-un mod atipic. După ce salutat asistența, doamna Astrid Fodor a solicitat să se dea citire proiectul de hotărâre și raportului de specialitate pentru acordarea titlului de Cetățean de onoare al Sibiului Generalului Ghiță Bârsan. Trebuie să precizăm că doamna primar a fost cea care a inițiat în luna martie a.c. acest proiect care a fost supus spre votarea Consiliului Local Sibiu propunere acceptată în unanimitate. La ceremonie au participat consilieri locali ai municipiului Sibiu, conducători ai unor instituții publice locale, precum și reprezentanți ai mediului academic, militar, universitar și cultural, care au dorit să participe și să îl felicite pe laureat.
Luadatio pe două paliere profesionale
———————————-
Primarul Astrid Fodor a dat citire documentului Laudatio in integrum. Domnia sa a oferit o imagine completă a celui care de 12 ani conduce destinele AFT. Astfel, pe lângă datele biografice, etapele formării profesionale de excepție, date ce reflectă implicit recunoaşterea expertizei militare la nivel național și nu numai, edilul orașului a ținut să focuseze intervenţia publică mai ales pe implicarea și deschiderea continuă a generalului Ghiță Bârsan, pe ataşamentul generalului  față de Sibiu, manifestat în cadrul parteneriatelor dar și a unor proiectele majore inițiate de oraș – de comunitatea sibiană. În opinia primarului municipiului Sibiu "Domnul general Bârsan are o puternică legătură cu Sibiul și, mai mult, este sibian cu trup și suflet, chiar dacă nu s-a născut aici. Calitatea unui om însumează atributele sale personale și prestația profesională. În cazul laureatului de astăzi, cele două laturi rezultă într-un tot aparte și din acest motiv am propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu domnului general Ghiță Bârsan, titlu pe care îl merită prin prisma a ceea ce a realizat pentru Sibiu și pentru învățământul militar din orașul nostru. Sub conducerea domnului general Bârsan, Garnizoana Sibiu a ieșit din statutul de corp militar și a devenit parte din viața orașului, prin evenimentele pe care le organizează. De asemenea, Academia Forțelor Terestre Sibiu s-a implicat voluntar în cele mai importante proiecte ale orașului, de la aniversarea Centenarului și până la Summitul șefilor de state și guverne din Europa". Doamna Primar și-a încheiat frumoasa alocațiune într-o formulă concluzivă:
"Domnule general Bârsan, sunteți exemplul perfect al faptului că “omul sfințește locul” și că, acolo unde pui suflet și pasiune, se întâmplă mereu lucruri frumoase pentru oraș, pentru comunitate".
Cutumica ceremonie 
———————-
Ulterior a avut loc cutumica ceremonie în cadrul căreia au fost înmânate "Cheia orașului și însemnele titlului de Cetățean de Onoare", rectorului Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, domnul gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan. Ca un gest de mare eleganţă Primarul Sibiului Astrid Fodor a înmânat un buchet de flori soției proaspătului laureat și a felicitat copiii familiei Bârsan pentru realizările tatălui și pentru acest moment de recunoaștere din partea comunității sibiene.
Emoțiile generalului și o prezentare de ținută academică
————————————–
În cuvântul său, generalul Bârsan s-a referit telegrafic  la date personale, la  realizări profesionale care îi fac cinste pe bună dreptate. În schimb a avut bucuria de a vorbi cu mândrie, mai pe larg,  despre Academia militară sibiană, despre procesul de dezvoltarea parcus în ultimii 12 ani, prin proiecte în care s-a implicat personal, având ca obiectiv educarea și formarea viitorilor ofițeri ai Armatei Române. Asitenţa a avut parte de o prezentare de ținută academica susținute cu slide-uri în powerpoint. Am avut parte inclusiv de o imagine aparte despre AFT, un West Point militar al flancului de sud al Alianţei, care se dezvoltă în Sibiu. În final a fost prezentat un scurt metraj conceput în spiritul  antropologiei comunicării care a pus în valoarea ”HUBUL REZILIENTEI SOCIETALE DIN SIBIU” bazat pe relația strânsă dintre comunitatea civilă și cea militară, o producție aplaudată îndelung. În final prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, Comandantul Garnizoanei Sibiu și Rectorul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu a așternut câteva cuvinte de suflet în Cartea de onoare a municipalității, pe care le-a citit și în fața celor prezenți. Ulterior  gazdele și invitații au închinat o cupă de șampanie în cinstea laureatului și au socializat, preț de cîteva minute, într-un cadru destins și prietenesc. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: Primăria Sibiu

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
26 noiembrie 2023 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit