-cuvânt la Schimbarea la Față-

Când vă mai întreabă câte unii de ce preoții voștri citează din Sfinții Părinți când predică să le spuneți: pentru frumusețea inteligenței textului patristic! Momentul ce-l prăznuim astăzi- Schimbarea la Față a Mântuitorului (Matei 17. 1-9; Marcu 9.2-9; Luca 9.28-36 și 2 Petru 1.15-21)- este unul dintre clipele de istorie dumnezeiască adesea reconstituite în adâncimea frumuseții sale de către Părinții Bisericii, învățătorii noștri. Oricât de bine ne-am aduna noi astăzi gândurile reflecția acestor ruguri de foc duhovnicesc ne inspiră cu mare precizie în a exprima adevărul Scripturii. Iată, de pildă, Sfântul Ioan Damaschin în Cuvânt la slăvita Schimbare la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (PG 96, 545-576) ne descrie astfel momentul Tabor: „Astăzi un adânc de lumină fără seamăn a strălucit astăzi pe Muntele Tabor, o strălucire dumnezeiască de necuprins s-a revărsat asupra apostolilor. Astăzi, Iisus Hristos a fost recunoscut ca Stăpân al Testamentului Vechi și Nou, Cel Care este prietenul meu cu fapta și cu numele; Cel preadulce, mai presus de orice și Care depășește toată înțelegerea și toată dulceața. Astăzi, Moise, conducătorul vechiului legământ, dumnezeiescul legiuitor, a stat pe Muntele Tabor înaintea lui Hristos, Făcătorul de lege, ca un rob înaintea stăpânului, iluminat fiind prin iconomia Sa, în tainele în care în timpurile străvechi el instruise prin exemple. Căci. așa cum am spus mai înainte, acest lucru a fost așa pentru că spatele lui Dumnezeu s-a revelat, iar el a văzut limpede slava Dumnezeirii adăpostit în adâncitura unei stânci  (Ieșirea 33.22), după cum ne spune Scriptura. Însă piatra este Hristos, Dumnezeu întrupat, Cuvântul și Domnul, după cum ne învață dumnezeiescul Pavel: „Iar piatra era Hristos” (I Corinteni 10.4), Care și-a deschis propriul trup ca o crăpătură foarte mică și a strălucit asupra celor care stăteau în apropierea cu lumină nespus de mare, prea puternică pentru ca cineva să o privească. Astăzi, marele corifeu al noului legământ care a mărturisit limpede că Hristos era Fiul Dumnezeu, zicând: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeu Celui viu” (Matei 16.16)…” (Învierea și Schimbarea la față. Florilegiu patristic, Ed. Crimca, Suceava, 2011, pp. 267-268). Sinteză la tot ceea ce am fi vrut noi să rostim. Iar Sf. Leon cel Mare (Semo LI în PL 54, 308-313), după ce identifică în mărturisirea lui Petru ca deschizătoare a vederii Schimbării la Față pe Muntele Taborului ne oferă și o inedită interpretare a acestui moment al istoriei mântuirii: „Prin urmare, Domnul Și-a arătat slava Sa înaintea unor martori aleși și înveșmântează acel chip trupesc, pe care îl împărtășea cu toți ceilalți, cu o strălucire atât de mare, încât Fața Sa ea ca strălucirea Soarelui iar veșmintele Sale se asemănau cu albul zăpezii (Matei 17.2). Iar prin această Schimbare la Față, scopul a fost să șteargă din inima ucenicilor ocara crucii, iar credința lor să nu se tulbure din pricina umilinței Pătimirilor Sale voite, descoperindu-le măreția slavei Sale tainice (absconse). Dar nu cu înțelepciune mică s-a pus temelia nădejdii Sfintei Biserici, că întreg trupul lui Hristos va ajunge să cunoască ce fel de schimbare va suferi și că mădularele își făgăduiesc că vor deveni părtașe la însăși slava care a strălucit deja în Capul lor; slavă despre care Domnul Însuși a glăsuit, când a vorbit despre măreția Venirii Sale: „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor” (Matei 13. 43), în timp ce fericitul Apostol Pavel aduce mărturie în favoarea aceluiași lucru, când zice: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8.18); și iarăși: „Căci ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Iar când Hristos, care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi împreună cu El vă veți arăta întru slavă” (Coloseni 3.3-40” ( Florilegiu patristic, ed.cit., pp. 298-299). Adâncime, înțelegere, discreția mărturiei.

Schimbarea la față a Mântuitorului cheamă așadar la vedere întreaga înțelegere a Scripturii. Azi ne-am întreba cine sunt Moise și Ilie ori pur și simplu ne întrebăm- flămânzi de vedete nu de sfinți- cine este Iisus Hristos. S-a schimbat lumea? Nu. Pe Tabor nu urcă toți ai cetei lui Iisus și nici un localnic din Capernaum nu e chemat să înțeleagă ceea ce Domnul Hristos îngăduie numai ucenicilor Săi preaiubiți. Care vor fi și cei dintâi martori și vestitori ai Învierii Sale. Obișnuiți parcă cu vederea Luminii celei de dincolo de Lumină. de unde și semnificația arătării lui Moise și Ilie în iconomia rostirii Sfântului Leon: „Dar pentru a-i întări pe apostoli și a-i face să înainteze în toată cunoașterea , mai trebuiau să aibă acces la o altă înțelegere a acelei minuni. Căci Moise și Ilie, cu alte cuvinte, legea și profeții, au apărut vorbind cu Domnul; ca în prezența celor cinci bărbați să se împlinească într-adevăr ceea ce s-a spus: „În doi sau trei se statornicește tot cuvântul” (Deuteronom 19.15; Matei 18.16). Ce este mai stabil și mai ferm decât acest cuvânt în propovăduirea căruia i se alătură trâmbița Vechiului și Noului Testament, iar mărturia vechilor instrumente se îmbină cu învățătura Evangheliei? Căci paginile ambelor legăminte se confirmă între ele, iar Cel Care a fost făgăduit sub vălul tainelor simbolurilor de mai înainte este descoperit limpede și vădit prin strălucirea slavei de azi, deoarece, așa cum spune fericitul Ioan, „Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1.17), în Care se împlinește atât făgăduința simbolurilor profetice, cât și scopul  rânduielilor legale, pentru că El învață adevărul profeției prin prezența Sa și face posibile poruncile prin har” (Florilegiu patristic, pp. 299-300). Cum ai putea să nu iubești profunzimea de cuvânt și duh a Părinților Bisericii? Cum ai putea crede că numai cu secolele apropiate nouă se naște adevărata exegeză a Scripturii? Atât că pentru a înțelege cele privitoare la făgăduințele fericirii avem nevoie să înțelegem în vâltoarea încercărilor din această lume cum putem avea puterea de a îndura mai degrabă decât slava, bucuria de a îndura vremurile de suferință.

Pentru aceea  vederea Taborului se umple de glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L” (Matei 17.5). Să zicem dar, cu Sfântul Leon, „Praesentis gloriae splendor ostendit!”