Așa mai merge: temperaturi de vară, în prima săptămână de după Paști

Așa mai merge: temperaturi de vară, în prima săptămână de după Paști

Prima săptămână de după Paști va fi una în general caldă, cu episoade sporadice de instabilitate, la munte. Până joi, temperaturile se vor situa peste normalul perioadei, iar în weekend vor scădea puțin, ajungând la valorile specifice lunii aprilie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Luni,  vremea va fi caldă pentru această perioadă și temporar instabilă în zonele montane. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Local, la munte și pe arii restrânse în rest se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Marți, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei și temporar instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Local, mai ales în zonele de munte, se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, îndeosebi însoțind aversele. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 25 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, vremea se va menține mai caldă decât normalul termic al perioadei și temporar instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii relativ extinse, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 23 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, vremea se va menține mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Pe arii mai restrânse, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri și în weekend, vremea va intra într-un proces de răcire, dar se va menține apropiată de normalul termic. Temporar se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Dragos BAKO
20 aprilie 2025 la 13:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 minute
Ninge abundent pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje la Bâlea Lac
Ninsoarea abundentă a adus condiții de iarnă în zona alpină a Transfăgărășanului, unde s-au acumulat cantități semnificative de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 1 oră
Înghesuială la mobilă cu preț redus. „Gratis nu se poate, nu înțelegeți?”
Sâmbătă, ora 9.00 dimineața, într-o hală din zona industrială de pe Ștefan cel Mare, din Sibiu. Zeci de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 2 ore
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 14 ore
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Două mașini s-au ciocnit pe Bulevardul General Vasile Milea: la volanul uneia se afla un adolescent de 16 ani
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu străzile Moldoveanu și...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 22 ore
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.