Aproape jumătate din primăriile sibiene nu oferă contribuabililor posibilitatea achitării impozitelor şi taxelor locale prin ghiseul.ro

Deşi platforma informatică www.ghiseul.ro este funcţională de câţiva ani buni, timp în care a adus multiple beneficii persoanelor fizice şi juridice, precum şi instituţiilor publice înrolate în aceasta, aproape jumătate din unităţile administrativ – teritoriale ale judeţului nu oferă contribuabililor posibilitatea de a-şi achita impozitele şi taxele locale prin intermediul aestui instrument deosebit de comod, preferând, în foarte multe dintre situaţii, doar sistemul clasic, de încasare la casieria primăriei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Conform informaţiilor disponibile pe site-ul www.ghiseul.ro, la mai bine de două săptămâni de la începutul acestui an, în plin sezon de plată al impozitelor şi taxelor locale, când mulţi dintre contribuabili doresc să-şi achite obligaţiile fiscale pentru a scăpa de grija acestora şi pentru a beneficia de bonificaţia oferită de administraţiile locale, doar 36 din cele 64 de unităţi administrativ – teritoriale ale judeţului erau înrolate în aplicaţie. Mai mult, chiar dacă sunt înrolate în aplicaţe, în cazul unor primării din judeţ facilităţile oferite de aceasta sunt limitate sau nefuncţionale (blocate), cel mai probabil din cauza nefinalizării procesului de actualizare a programului de impozite şi taxe utilizat de fiecare administraţie publică locală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşadar, chiar dacă, din diverse motive, de multe ori cetăţenii preferă să se deplaseze la ghişeul unei instituţii pentru a se achita de diferite obligaţii fiscale, există şi destul de multe situaţii în care această variantă e şi singura disponibilă pentru asemenea operaţiuni. Şi asta se întâmplă, în primul rând din cauză că, în ciuda existenţei condiţiilor, anumite instituţii nu doresc sau nu sunt pregătite să facă pasul spre mai bine, mai modern, mai simplu ori mai sigur.

Platforma www.ghiseul.ro este un proiect derulat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și susținut de Asociația de Plăți Electronice din România, care oferă posibilitatea contribuabililor de a vizualiza obligațiile de plată existente și/sau de a plăti online cu cardul, parțial sau total, taxele si impozitele locale, precum și amenzile existente.

Dovada plății se primește pe e-mail, în doar câteva minute de la plata efectivă.

Persoanele ce doresc să scape de grija taxelor și impozitelor fără a se mai deplasa la ghişeele diverselor instituţii îşi pot face un cont în www.ghiseul.ro, pentru a interacționa online cu administrația. Crearea contului nu este deloc complicată şi durează mai puţin de cinci minute.

Conform informaţiilor disponibile pe pagina www.ghiseul.ro, la data documentării din judeţul Sibiu erau înrolate în aplicaţie următoarele primării: Agnita, Alma, Alţîna, Arpașu de Jos, Atel , Avrig, Axente Sever, Bazna, Biertan, Blăjell, Bruiu, Brădeni, Bîrghiș, Cârța, Chirpăr, Cîrtişoara, Cisnădie, Copsa Mică, Cristian, Dumbrăveni , Dîrlos, Hoghlilag, Mediaş, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Orlat, Poplaca, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Sălişte, Şelimbăr, Sibiu, Slimnic, Tălmaciu, Tîrnava, Turnu Roşu. În afara acestor primării, la categoria “alte instituţii” erau înrolate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii Sibiu.

 

Autor
30 ianuarie 2023 la 01:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit