Angajatori din agricultură, pescuit și silvicultură, în atenția inspectorilor ITM

Angajatori din agricultură, pescuit și silvicultură, în atenția inspectorilor ITM

Timp de trei luni, în perioada iulie – septembrie 2025, angajatori din domeniile agricultură, pescuit și acvacultură, vânătoare, silvicultură și exploatare forestieră vor primi vizita inspectorilor ITM.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aceștia vor verifica modul cum angajatorii respectă legea privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, scopul campaniei fiind prevenirea muncii nedeclarate și reducerea numărului de accidente de muncă, mai ales că activitățile care se desfășoară în aceste domenii implică riscuri majore, lucrătorii fiind expuși frecvent la condiții dificile, izolare socială și lipsa echipamentelor de protecție.

În cadrul controalelor, inspectorii I.T.M. Sibiu vor verifica existența contractelor individuale de muncă și înregistrarea acestora în REVISAL; respectarea timpului de muncă și de odihnă; garantarea salariului minim brut pe țară; realizarea instruirii SSM la angajare și periodic; existența echipamentului individual de protecție; efectuarea controalelor medicale la angajare și periodic; evaluarea riscurilor profesionale și întocmirea planurilor de prevenire și protecție.

„Controalele se vor desfășura la punctele de lucru declarate de angajatori, urmând ca ulterior să fie monitorizat modul în care au fost remediate deficiențele constatate. În funcție de specificul activităților și de potențialele riscuri, inspectorii ITM vor colabora în teren cu Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și cu Jandarmeria Sibiu. Prin această acțiune, ITM Sibiu urmărește creșterea gradului de responsabilizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește respectarea legislației muncii și adoptarea măsurilor necesare pentru protejarea sănătății și securității în muncă”, au transmis reprezentanții ITM Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Autor - Nedeia DICU
09 iulie 2025 la 09:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 10 minute
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 11 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 13 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.