ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale! Amenzile ajung la 10.000 lei, iar sumele care nu pot fi justificate vor fi confiscate

Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligația de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene, anunță Luiza Geambașu
consilier în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Astfel, începând cu data de 01 octombrie 2024, operatorii economici care nu vor respecta obligația de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancționați cu:

► amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

► confiscarea sumelor nejustificate;

► suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu AMEF și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a precizat Luiza Geambașu.

 

19 aprilie 2024 la 12:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Se colectează ambalajele de pesticide
Autoritatea Națională Fitosanitară, prin Oficiul Fitosanitar Sibiu, a transmis o informare privind campania gratuită de colectare a ambalajelor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Ce se întâmplă cu “Rabla”? Ministrul Fechet garantează că nu se suspendă, şi SPERĂ că ea va continua şi după ce nu va mai fi ministru
Ministrul mediului, Mircea Fechet a spus joi, referitor la riscul ca programul "Rabla" să fie suspendat complet sau...
Actualitate
2 min de citit
Autor
acum 4 zile
O nouă ediție TEZAUR a început din 10 iunie, cu dobânzi de până la 7,90%
Zilele trecute, Ministerul Finanțelor a lansat cea de-a șasea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 zile
Venit Pasiv Sǎptǎmânal din Crypto
Sibiu – Cu dobânzi bancare care rareori mai depășesc inflația și cu incertitudini pe piețele financiare globale, tot...
Economie
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Sibiu, oraşul cu case şi apartamente aşa de mari încât încap peste 12 firme în ele
Sibiul, în ciuda aparenţelor şi a fardului gros cu care maie ste machiat ca să arate mai occidental...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 zile
Agnita va avea centrală electrică fotovoltaică
Primarul orașului Agnita, Schiau Gull Alin Ciprian, a anunțat semnarea unui contract de finanțare pentru construcția unei centrale...
Economie
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Luni – închis la ghişeele Electrica
Distribuție Energie Electrică Romania a anunţat că, pe 9 iunie, zi de sărbătoare legală cu caracter nelucrător potrivit...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 săptămâni
PREȘEDINTA CONSILIULUI JUDEȚEAN FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU PATRONATUL SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII. DIGITALIZAREA CJS, APRECIATĂ
Patronatul Societăților din Construcții Sibiu (PSC) a organizat astăzi prima întâlnire din seria dedicată inițierii unui parteneriat funcțional...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 săptămâni
Pesta porcină africană, confirmată în Micăsasa. Au fost stabilite interdicții și măsuri speciale de supraveghere
DSVSA Sibiu a confirmat ”Pesta porcină africană” ( boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă) în urma efectuării...
Administrație
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 săptămâni
Două spații de referință din Complexul Dioda, scoase la vânzare: fostul sediu Bancpost și un imobil deținut de Orange România
Două dintre cele mai emblematice spații comerciale din Sibiu, ambele situate în cadrul cunoscutului Complex Dioda de pe...
Economie
2 min de citit
acum 1 lună
Anunt Orange Romania S.A.
Orange Romania S.A. oferă spre vânzare un imobil situat în Sibiu, județul Sibiu, cu următoarele caracteristici:  Adresă proprietate: Municipiul Sibiu, Calea Dumbravii,...
Economie
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 lună
S-a dus oferta la carburanți: benzina și motorina se scumpesc
Cum orice minune durează doar trei zile, ieftinirea carburanților nu i-a bucurat pe sibieni pentru mult timp. Dacă...
Actualitate
1 min de citit