ANAF a rambursat TVA în cuantum de 2,78 miliarde lei, în luna iunie

Acasa >

Articol

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a rambursat în luna iunie 2,78 miliarde lei, cu un miliard de lei mai mult decât în iunie 2021, dar şi peste media lunară din anul 2022 (de 1,82 miliarde lei).
Cumulat, în primele şase luni ale anului curent, s-a restituit TVA către mediul economic  de 12,46 miliarde lei (echivalentul a cca 2,5 miliarde de euro), valoare superioară celei din perioada similară a anului 2021.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are în vedere soluţionarea deconturilor în ordine cronologică, iar rambursarea TVA va continua în ritm accelerat, astfel încât să se asigure respectarea termenului legal de 
45 de zile pentru efectuarea analizelor de risc şi a rambursărilor efective.
Pentru situaţiile în care vor fi posibile compensări totale sau parţiale cu alte obligaţii fiscale declarate, dar neachitate, deconturile de TVA cu opţiune de rambursare vor fi soluţionate imediat după emiterea deciziei de restituire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass media    

 

05 iulie 2022 la 20:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Tribuna
acum 16 ore
TAGU – compania din România care exportă șeminee electrice în peste 30 de țări din Europa
TAGU este un brand românesc specializat în soluții decorative și termice, care aduce atmosfera unui șemineu clasic în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cei care şi-au băgat bani la CEC pentru a avea Dacie, îi vor primi înapoi
Peste 21.700 de lei, adică aproximativ 4.400 de euro vor primi persoanele care, înainte de 1990, au făcut...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 zile
Ocazie unică – Tunelul Daniela se poate vizita la „Ziua PORRților deschise”
Ca urmare a finalizării lucrărilor de străpungere de la un capăt la altul pentru ambele fire de tunel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
Rebranding major în industria auto: Continental Automotive devine Aumovio și pregătește listarea la bursă
Continental a anunțat, în cadrul târgului Auto Shanghai, că sectorul său de activitate Automotive va purta în viitor...
Actualitate
3 min de citit