Jandarmeria Sibiu a transmis bilanțul măsurilor luate după Finala Cupei României la fotbal, disputată miercuri, 13 mai, între Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu.
Potrivit reprezentanților instituției, au fost întocmite patru acte de sesizare privind regimul materiilor explozive, conform Legii nr. 126/1995, după ce jandarmii au descoperit și indisponibilizat 234 de materiale pirotehnice.
De asemenea, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de ordine publică, organizarea adunărilor publice și prevenirea violenței la competițiile sportive. Valoarea totală a amenzilor este de 22.400 de lei.
În plus, 21 de persoane au primit sancțiuni complementare prin care li se interzice accesul la jocuri și competiții sportive pentru o perioadă de șase luni.
Jandarmii precizează că, înaintea începerii meciului, mai multe materiale pirotehnice au fost găsite ascunse în grupurile sanitare ale stadionului.
„Constatăm cu regret că unii participanți aleg să ignore regulile și să pună în pericol siguranța celor din jur”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Române, care anunță că vor continua acțiunile de prevenire și sancționare a faptelor ce pot afecta siguranța spectatorilor.