Ambulanță implicată într-un accident pe Șoseaua Alba Iulia

În timpul deplasării spre UPU Sibiu, o ambulanță SAJ, a fost implicată într-un accident rutier, joi seara. Două echipaje SMURD au intervenit la fața locului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pacientul din ambulanță, un bărbat în vârstă de 36 de an, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la UPU Sibiu.

O femeie, șoferița autoturismului, în vârstă de 39 de ani,  a fost rănită ușor, a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la UPU Sibiu.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au făcut primele cercetări și au stabilit că a fost vorba despre o coliziune între o autospecială aparținând SAJ Sibiu și un autoturism, ambele conduse spre centru.

„Ambulanța circula în regim prioritar, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, transportând un pacient, adult. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 39 de ani”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:30.  

„În timp ce se îndrepta spre UPU Sibiu, fiind în misiune, cu semnalele de avertizare luminoase și sonore, în funcțiune, a întrat în coliziune cu un autoturism.  Pacientul care era transportat la spital de catre echipajul SAJ a fost preluat de către un echipaj ISU ,el fiind transportat la UPU, la fel și o femeie din autoturismul implicat în accident .Echipajul SAJ nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului. (L. B.)

19 mai 2023 la 11:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 44 minute
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 13 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit