Ai luat vreunul dintre aceste medicamente? Stai departe de volan dacă vrei să nu rămâi fără permis!

Ai luat vreunul dintre aceste medicamente? Stai departe de volan dacă vrei să nu rămâi fără permis!

Ministerul Sănătății a actualizat, la începutul acestei luni, lista medicamentelor care conțin substanțe psihoactive ce pot da un rezultat pozitiv la testul antidrog. Pe listă se regăsesc 71 de medicamente.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La începutul acestei luni, Ministerul Sănătății a actualizat lista medicamentelor care conțin substanțe pentru care se recomandă ca cei care le consumă să nu conducă autovehicule, sau în cazul în care este musai s-o facă, să poarte mai întâi o discuție cu medicul care le-a prescris.

Noua listă a fost publicată în Monitorul Oficial în urmă cu câteva zile, iar Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, într-o conferință de presă a Partidului Social Democrat, că medici psihiatri şi neurologi au întocmit-o, iar ulterior toate produsele medicamentoase care conţin aceste substanţe au fost identificate de Agenţia Naţională a Medicamentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Lista este gata, poate fi pusă oricând, am vrut să fim siguri că nu greşim, lista este extensivă. Aş vrea să fac o precizare, lumea crede că este vorba despre substanţele care pot da teste fals pozitive. Nu! Este vorba de o listă care este adusă la cunoştinţa publicului şi este recomandat ca aceste substanţe să nu fie utilizate înainte de conducerea autovehiculelor sau, dacă sunt utilizate, să fie utilizate atunci când există o indicaţie din partea medicului şi o discuţie despre dorinţa omului de a conduce autovehicule. Sunt substanţe care, luate într-o cantitate mică, nu influenţează, ele sunt prezente pe listă. Este o listă care a fost făcută de către comisiile de specialitate de psihiatrie şi de neurologie, ulterior toate produsele medicamentoase care conţin aceste substanţe au fost identificate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi lista este gata", a spus ministrul Sănătăţii.

Pe lista medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope au fost introduse câteva medicamente noi, printre care cele care conțin substanța Tramadol, combinații de Tramadol și Dexketoprofen, precum și combinația Tramadol – Paracetamol, dar și medicamente indicate în tulburările de somn, precum Gerodorm, Imovane și Sonlax.

Pe de altă parte, Rafila spune că ”medicamentele pentru răceală, cu foarte puţine excepţii, care sunt menţionate acolo, în listă, nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Toate aceste medicamente ar trebui luate cu rețetă, după o informare prealabilă a pacientului de către medic”, consideră dr. Sorin Flaviu Lesnic, medic specialist în medicină legală, conform HotNews.ro. 

Lesnic e de părere că medicul care prescrie aceste medicamente trebuie să le explice pacienților contraindicațiile, reacțiile adverse și precauțiile, iar farmaciile nu ar trebui să le mai elibereze decât pe baza rețetelor.

Șoferii ar mai trebui să știe că, în cazul în care sunt opriți în trafic de polițiștii rutieri și ies pozitiv la drug test, prezentarea rețetei de la medic cu prescrierea medicamentelor respective i-ar putea ajuta să își păstreze permisul de conducere. 

 

Lista medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope*

 

Alprazolam

Anxiar

Bromazepam

Brufen Plus

Buccolam

Calypsol

Clorhidrat de Tramadol

Codeină fosfat

Concerta

DHC Continus

Diazepam

Dolnada 

Dolten

Doreta

Dropizol

Edluar

Extraveral

Fenobarbital

Fentanil

Frisium

Frontin

Gerodom

Imovane

Ketamină

Lefisyo

Lisdexamfetamină

Luminal

Lunaldin

Mabron

Mabron Retard

Medazepam

Metadon

Metadonă

Methasan 

Mialgin

Midazolam

Misyo

Morfină

Nitrazepam

Oxicodonă

Oxidolor

Paradoren

Pecfent

Praxolez

Remifentanil Kabi

Rivotril

Sevredol

Sintalgon

Sixmo

Skudexa

Sofentil

Sonlax

Spravato

Stilnox

Suboxone

Tabfyl

Temelor

Tramacalm

Tramadol

Tramadol/Paratemamol

Tramag

Tramal Retard

Ultracod

Vendal Retard

Victan

Xanax

Zadobra

Zeldiar

Zolpidem

Zolsana

Zubsolv

* actualizată de Ministerul Sănătății în Monitorul Oficial.

Autor - Ovidiu BOICA
12 noiembrie 2024 la 13:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.