Afacerea „copil trimis la cerșit” ia amploare în Sibiu : două mame – călău, depistate în aceeași zi

Cerșetoria e un fenomen deranjant oriunde, cu atât mai mult în Sibiu, un oraș turistic. Nu de puține ori, localnicii și turiștii s-au plâns că sunt agasați atunci când stau la terasele din centrul istoric de cerșetori insistenți, indiferent că aceștia sunt adulți sau copii. Dincolo de întâlnirile care le pun celor aflați pe pietonala Bălcescu, în Piața Mare sau Piața Mică, răbdarea la încercare, stau, de multe ori, dramele unor copii exploatați chiar de cei care ar trebui să-i ocrotească, părinții lor. Dacă îi urmărești pe minorii care cerșesc în centrul Sibiului, vei constata, la un moment dat, că ei se întâlnesc cu adulți cărora le predau sumele adunate de la cei pe care au reușit să îi impresioneze. În unele cazuri, cei care le iau banii și îi retrimit „pe teren” sunt părinții lor. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Psihologii spun că un astfel de copil poate rămâne cu traume pentru tot restul vieții. Se întâmplă uneori ca minorii să fie agresați de „concurență” ori de cei ce i-au trimis să apeleze la mila publică.

 

Două cazuri cercetare de polițiști

 

Pentru că Sibiul e un oraș care în perioada estivală se umple de turiști, cerșetoria pare să fie o afacere profitabilă. Una care îi face pe părinții fără scrupule să își trimită propriii copii să stea cu mâna întinsă, cerând bani sau ceva de mâncare pe la mesele din centrul orașului.  

Polițiștii sibieni fac cercetări în două dosare penale având ca obiect infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie. Ambele fapte au fost constatate de polițiștii Biroului Ordine Publică duminică. Potrivit acestora, „„În jurul orei 10:00, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției municipiului Sibiu, Biroul Ordine Publică au depistat în apropierea unei biserici o femeie în vârstă de 28 de ani, care, folosindu-se de prezența fiicelor sale minore (în vârstă de 3 și 9 ani) apela în mod repetat la mila persoanelor care intrau/ieșeau de la biserică pentru a cere ajutor material sau a obține foloase patrimoniale.

În jurul orei 11:00, în apropierea unei alte biserici, polițiștii au depistat o altă femeie în vârstă de 40 de ani, care, folosindu-se de fiul său minor (în vârstă de un an), precum și de faptul că este însărcinată, apela în mod repetat la mila persoanelor aflate la biserică pentru a cere ajutor material sau de a obține foloase patrimoniale”.

Acțiunile polițiștilor de proximitate pe această linie continuă și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie. (L. B.)

07 august 2023 la 14:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Un tânăr de 21 ani, amendat cu 4000 de lei, după ce a fost prins conducând cu 150 km/h pe Șoseaua Alba Iulia
Un tânăr de 21 ani, a fost sanționat deoarece a depășit cu mult limita de viteză admisă pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Patru tineri reținuți pentru furt de articole vestimentare și produse cosmetice
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Simpozion dedicat cardinalului Iuliu Hossu la Biblioteca ASTRA
Despărţământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia și...
Cultură
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Intrare liberă la Muzeul ASTRA sâmbătă, de Noaptea Muzeelor
Muzeul ASTRA  își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, cu ocazia evenimentelor Noaptea Muzeelor și „Ziua Muzeelor”. Accesul publicului...
Actualitate
1 min de citit