ADVERTORIAL Raluca Turcan salută votul dat pentru pachetul de legi ale Educației

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a vorbit, într-o conferință de presă, despre pachetul de legi ale educației „România Educată”, proiectul ambițios al președintelui Klaus Iohannis, la care au contribuit zeci de mii de profesori, elevi și studenți, specialiști din educație, sindicate și mediul privat, pachet care a fost votat de Camera Deputatilor. În doar câteva săptămâni, acesta va deveni lege, ca urmare a votului din Senatul României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Este vorba despre un pachet de reforme coerente, predictibile și așteptate de toată societatea. După ce în ultimii 12 ani, Legea Educaţiei Naţionale a suferit aproape 400 de modificări, România are acum un proiect de ţară matur, modern şi pregătit a fi pus în practică. Iar acesta este în primul rând meritul preşedintelui Klaus Iohannis, care a urmărit demararea și punerea în practică a acestui proiect. Alături de specialişti în ştiinţele educaţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile mă bucur să fiu și eu parte din acest demers. Am apreciat și încurajat munca şi implicarea profesioniştilor din mediul educaţional, a practicienilor din şcolile noastre, pentru a face din acest proiect o lege care să reseteze educaţia din ţara noastră. În aceste pachete de legi se regăsesc proiectele și măsurile pentru care am depus extrem de mult efort în ultimii 10 ani. Vorbesc aici despre: masă la școală; masteratul didactic; reducerea violenței în școli și a abandonului; un milion de burse școlare în fiecare an; transport gratuit; învățământul dual și platformă educațională online pentru elevi”, a spus Raluca Turcan.

Un lucru bun care se va întâmpla după ce acest pachet de legi va fi publicat în Monitorul Oficial este că zonele defavorizate vor primi prioritate la alocările bugetare, potrivit deputatului sibian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Îndeosebi, în aceste zone defavorizate avem nevoie de programe și finanțări pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, combaterea analfabetismului funcțional, implementarea unei educații centrate pe elev, stoparea fenomenului de bullying, profesori bine pregătiți și motivați. Cele două legi reprezintă garanția că, în timp, România va fi o țară dezvoltată și prosperă prin educație. În aceste două legi, exista măsuri pentru ca: Școala să beneficieze de o finanțare corectă; elevii și studenții să aibă la catedră profesori bine pregătiți și plătiți pe măsura pregătirii și a performanțelor; absolvenții să-și găsească mai ușor un loc pe piața muncii și în societate. În plus, prin adoptarea celor două legi am creat cadrul legal pentru a îndeplini jalonul 452 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministerul Educației și va primi o finanțare de 3,6 miliarde euro, bani care vor fi investiți în școli, grădinițe, universități, elevi și studenți, biblioteci și cluburi ale copiilor etc. În ceea ce privește Legea învățământului superior, aceasta vine în sprijinul studenților, profesorilor, cercetării și dezvoltării unor programe care să pregătească viitorii absolvenți noilor provocări din societate și piața muncii. Atrăgeam atenția în urmă cu ceva timp că jumătate dintre studenții care se înscriau la o facultate ajungeau să o abandoneze în primul an. Astăzi putem vorbi de un nou Program Național de Reducere a Abandonului Universitar, prin care se va sprijini tranziția de la învățământul secundar superior la învățământul universitar. În plus, se vor putea realiza reînmatricularea studenților, prin  masuri de tip „A doua șansă”. Am introdus învățământul superior dual și posibilitatea constituirii de consorții pentru învățământ dual.  Baza legală pentru programul de investiții in consorții de învățământ profesional dual, măsură ce se bucură inclusiv de o alocare consistentă din fonduri europene prin care sper ca si Sibiul sa fie beneficiar prin proiectul ambițios asumat de primărie, Universitatea Lucian Blaga si Liceele tehnologice”, a explicat Turcan.

Potrivit deputatului de Sibiu, studenții care vor urma masterul didactic vor primi o bursă egală cu salariul unui debutant din sistemul de învățământ.

„Libertatea academică și autonomia universitară, integritatea si etica academica vor fi literă de lege. Profesorii vor avea parte un salariu decent, dar și de o pensie corectă. Este adevărat că partea care ținea de salarizarea profesorilor a fost scoasă din pachetul inițial, însă ea va fi introdusă în legea salarizării unitare, unde voi urmări, ceea ce deja am demarat in perioada in care am fost ministru al muncii, ca profesorii sa fie mai bine plătiți printr-o reașezare, superioară, în grila de salarizare”, a mai spus Raluca Turcan.

 

România are la dispoziție astăzi 80 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor vârstnice

 

România va putea oferi servicii pentru sprijinirea persoanelor vârstnice în valoare de 80 milioane de euro prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, a spus, vineri, deputatul de Sibiu, Raluca Turcan.

„Este program extrem de important, dacă ținem cont că în România doar 1,3% dintre persoanele vârstnice, aflate în dificultate, beneficiază de servicii de îngrijire. Persoanele vârstnice care nu au un sprijin din partea familiei sunt cele mai expuse riscului de sărăciei şi excluziunii sociale. Potrivit INS, la începutul anului 2020, în România avea 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Dintre acestea, aproximativ 963.000 de seniori cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. Din păcate, bugetele multor primării sau consilii județene nu pot face față acestei provocări. Încă din perioada în care eram ministru al muncii am inventariat aceste probleme și am căutat soluții legislative și surse posibile de finanțare. Astfel, astăzi pot anunța cu bucurie că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“. Iar apelul de proiecte va fi deschis în perioada 11 iunie – 10 august 2023. Cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS2021 / SMIS2021+. Proiectele finanțate prin acest apel vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparținători legali sau cu aparținători care nu au venituri suficiente, precum și ameliorarea situației locative și a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili. Trebuie să mai spun că numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel național, o bună parte autorizate în mandatul meu de ministru al muncii, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidențiale de bătrâni licențiate este insuficient: 557 în anul 2020. Am speranța că prin astfel de proiecte vom contribui la menținerea independenței și calității vieții persoanele vârstnice. Acestea vor putea să locuiască, în continuare, în casele lor și să participe activ la viața socială. Acestea vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire și până la igienizare, cât și servicii de îngrijire medicală și terapie”, spune Raluca Turcan.

 

 

Autor
13 mai 2023 la 18:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit