ADVERTORIAL: Ministrul Culturii, Raluca Turcan: „Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București vor fi consolidate și restaurate”

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a transmis, luni, că așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București vor fi consolidate și restaurate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României. Astăzi (luni – n.r.), Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.

Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului”, a transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Autor
22 august 2023 la 11:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit