ADVERTORIAL | Ciobanii din Poiana Sibiului și din întreaga țară s-au întâlnit în Mărginimea Sibiului, la cel mai mare târg de profil din România

ADVERTORIAL | Ciobanii din Poiana Sibiului și din întreaga țară s-au întâlnit în Mărginimea Sibiului, la cel mai mare târg de profil din România

A fost o plăcere să merg alături de Adrian Iovi, primarul comunei Poiana Sibiului, să stau de vorbă cu producătorii locali, dar și cu cei veniți din toate colțurile țării, să le aflu nevoile „la firul ierbii” și să încercăm să găsim soluții atât pe plan local, cât și la nivelul Parlamentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul organizat de Primărie a inclus și Parada Mirilor, o tradiție de secole a locului, păstrată cu grijă și dusă mai departe din generație în generație. Și, ca de obicei, am profitat de ocazie să cumpăr produse făcute de oamenii locului: brânză, o bâtă de corn și, bineînțeles, șosete de lână pentru la iarnă.

M-au impresionat, din nou, bunicuțele care mi-au povestit câtă muncă se ascunde în spatele unei singure perechi de ciorapi de lână făcuți manual. Dar și nostalgia lor după vremurile în care lâna era apreciată și la mare căutare, iar ciobanii puteau primi inclusiv împrumuturi de la bancă, având drept garanție lâna depozitată în podul casei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi, din păcate, lâna a ajuns dintr-o resursă valoroasă un deșeu și o povară, adică încă un cost pus pe umerii crescătorilor de animale. Este o realitate care trebuie schimbată.

După târg, la inițiativa Asociației Oierilor, ne-am întâlnit la Casa de Cultură din localitate cu reprezentanți ai ANSVSA, AFIR, APIA și ANZ.

Am discutat deschis despre problemele stringente cu care se confruntă fermierii din întreaga țară, dar mai ales despre soluțiile propuse chiar de cei care cunosc cel mai bine realitatea din teren.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oierii nu au nevoie doar să fie ascultați. Au nevoie ca problemele lor să se transforme în soluții concrete și în măsuri care să le permită să își continue munca. Iar aceste soluții trebuie construite împreună cu ei, „la firul ierbii”, acolo unde se vede cel mai bine realitatea satului românesc.

Deputat PSD Sibiu – Trif Bogdan Gheorghe

22 septembrie 2026 la 15:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 minute
Adrian Ordean își sărbătorește cei 55 de ani de carieră printr-un concert aniversar la Sibiu
Muzicianul sibian Adrian Ordean revine acasă pentru a-și sărbători cei 55 de ani de activitate artistică. Concertul aniversar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 29 minute
Școala nr. 23 din cartierul Țiglari, modernizată cu peste 7,5 milioane de lei
Școala nr. 23 din cartierul Țiglari a fost modernizată printr-un proiect în valoare de 7,51 milioane de lei....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 44 minute
Teatrul ajunge în liceele din Sibiu. Spectacole despre Revoluție și război, incluse în agendele comunitare și de tineret
Tinerii și adolescenții din Sibiu sunt implicați, în această toamnă, într-o serie de intervenții culturale și activități educaționale...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
PSC aduce la Sibiu nume grele din construcții, Guvern și finanțe. „Construcții & Capital”, pe 25 septembrie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Bârghiş: Proiectul „Copilărie pe 2 Roți” în satul Apoş
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
Ateliere gratuite de respirație, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Cum se pot înscrie sibienii
Sibienii sunt invitați să participe, vineri, 25 septembrie, la ateliere gratuite de exerciții respiratorii, organizate de Spitalul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
CRISTIAN: Termen-limită pentru actualizarea activității economice
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Târgul Internațional de Ecoturism revine la Sibiu. Programul complet al evenimentului din Piața Mare
În perioada 24–27 septembrie, Piața Mare din Sibiu găzduiește Târgul Internațional de Ecoturism, ajuns la cea de-a VIII-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
RACOVIȚA: Cadastrare gratuită pentru proprietarii de terenuri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
ȘURA MARE: Noutăți importante privind transportul elevilor Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
ARA Kinetoterapie: Ce ne spune postura copilului și când este momentul pentru o evaluare
„Stai drept!” Probabil este una dintre replicile pe care părinții le spun cel mai des odată cu începerea școlii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 6 ore
Rădăcini și Aripi: comunitatea de care avem nevoie se construiește împreună
La ARIA Rooftop din Sibiu, a avut loc cea de-a șasea ediție a Family Connect by Rădăcini &...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.