Muzicianul sibian Adrian Ordean revine acasă pentru a-și sărbători cei 55 de ani de activitate artistică. Concertul aniversar „55 de ani de muzică – Adrian Ordean” va avea loc în 2 octombrie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Născut la Sibiu, în 10 martie 1955, Adrian Toma Ordean este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni și compozitori români. De-a lungul carierei sale, a activat în formații importante și a contribuit la înființarea sau dezvoltarea unor proiecte precum Compact, A.S.I.A., Sfinx, Riff, Roșu și Negru, Schimbul 3, Amadeus, Pops și Bliss. A compus numeroase melodii care au devenit cunoscute publicului din România.
Din anul 2013, Adrian Ordean este președinte de onoare al Festivalului „Hermannstadtfest” din Sibiu, iar în 2022 a primit titlul de Cetățean de Onoare atât al municipiului Sibiu, cât și al județului Sibiu.
Concertul aniversar de la Sibiu va reuni artiști consacrați, formații cunoscute, dar și tineri aflați la începutul carierei. Publicul va putea asculta unele dintre cele mai apreciate melodii compuse de Adrian Ordean, în interpretarea invitaților săi. Pe scenă vor urca Compact, Dida Drăgan, A.S.I.A., Amadeus, Riff, Taylor, Dominique Simionescu, Adrian Orlea, Gabi Nicolau, Denise Ordean, Anabelle Bălăceanu, Iulia Perpelea, Rodica Popa Comănciu, Ovidiu Alexandru Stan și Jessica Maria Coțofană. Alături de aceștia vor participa elevii Studioului „Domy Music Star” și cei ai Palatului Copiilor Sibiu. Concertul va fi prezentat de Bianca Bucă.
„Concertul aniversar «55 de ani de muzică – Adrian Ordean» înseamnă foarte mult pentru mine. Nu doar că voi cânta pe aceeași scenă cu artiști de renume, precum Dida Drăgan, Compact sau A.S.I.A., dar voi sărbători, la rândul meu, 17 ani de când îmi urmez visul și «hoinăresc» pe scenă. Muzica este marea mea iubire și motivul pentru care trăiesc. Tot în 2 octombrie voi lansa cel de-al doilea album al meu, intitulat «Nu știu ce va fi mâine», compus în întregime de maestrul Adrian Ordean. Titlul albumului este inspirat de una dintre piesele incluse pe disc, care va fi lansată oficial în cadrul concertului. Surprizele nu se opresc aici, însă nu vreau să dezvălui mai multe. Vă așteptăm la unul dintre cele mai mari concerte organizate la Sibiu. Pregătirile sunt intense, iar artiștii abia așteaptă să cânte în fața publicului sibian”, a declarat Dominique Simionescu.
Programul aniversar va cuprinde și două spectacole organizate în județul Sibiu. Primul va avea loc în 30 septembrie, la Căminul Cultural din Rășinari, iar cel de-al doilea este programat în 1 octombrie, la Casa de Cultură din Avrig.
În cadrul celor două evenimente, muzica lui Adrian Ordean va fi interpretată de Denise Ordean, Anabelle Bălăceanu și Antonia Zberchea, trupa Mocressia, elevii Studioului de Canto „Domy Music Star” și membrii grupului „Balada” de la Palatul Copiilor Sibiu. Spectacolele vor fi prezentate de Evellyn Rigo.
Biletele pentru evenimente pot fi cumpărate online, de pe platforma AmBilet.ro. Manifestările sunt cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Irina ZACK
Mihai POPA