Accident la Târnava – Șoferii implicați erau băuți

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Târnava, după ce un autoturism și un motocultor au intrat în coliziune. Ambii conducători auto consumaseră alcool.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, o femeie în vârstă de 79 de ani a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu un motocultor cu remorcă, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 47 ani”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a două persoane aflate în remorca motocultorului, o femeie în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 45 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Echipajele SAJ și ISU au asistat medical trei persoane, care au suferit mai multe traumatisme. Echipajele SAJ au transportat la CPU Mediaș două victime, femei de 42 și 79 de ani care au suferit traumatisme craniene, faciale și de membre. Echipajul ISU a preluat un bărbat în vârstă de 45 de ani care a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la CPU Mediaș, conștient”, precizează Vasile Scridon, purtător de cuvânt SAJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a celor doi șoferi a indicat valoarea de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătoarei auto, respectiv 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto.

Toți cei implicați în accident sunt localnici. În zonă se circulă îngreunat.

Autor
05 noiembrie 2024 la 12:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit