Accident în Ştrand

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, sâmbătă, la un accident produs la intersecția străzilor Vasile Cârlova cu str. Ştrandului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În timp ce conducea un autoturism pe str. Ștrandului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Cristian, a pătruns în intersecția cu str. Vasile Cârlova fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe această stradă de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din mun. Sibiu.

Doi copii, o fată și un băiat, ambii în vârstă de 9 ani, pasageri în autoturismul condus de către femeie, au fost transportați la spital conștienți.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive iar șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

25 februarie 2024 la 08:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit
acum 13 ore
FUMATUL INTERZIS ÎN PARCURI ȘI STAȚII BUS, LA CLUJ
Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca a adoptat cu 22 voturi pentru și trei abțineri hotărârea prin care...
Eveniment
1 min de citit