Absolvenții clasei a VIII-a vor afla miercuri liceul la care au fost repartizați

Acasa >

Articol

Repartizarea computerizată generală a candidaților va avea loc miercuri, 24 iulie. Depunerea dosarelor de înscriere are loc începând de joi, 25 iulie, până marți, 30 iulie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rezultatele acestei primei etape vor fi publicate în cursul zilei de miercuri și vor putea fi consultate pe site-ul admitere.edu.ro.

Acte necesare pentru înscrierea la liceu:

  • cererea de înscriere 
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, copie și original;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a;
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original;
  • fișa medicală, în original.
  • Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, vor depune și certificatul de orientare școlară și profesională. 

Calendarul admiterii la liceu 2024 – prima etapă

Imagine intercalată
Imagine intercalată

24 iulie 2024 Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025.

24 iulie 2024 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal și afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

25 – 30 iulie 2024 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

30 iulie 2024 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

31 iulie – 2 august 2024 Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Potrivit ordinului de ministru, a doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, va începe vineri, 2 august.

Autor
22 iulie 2024 la 12:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 minute
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Pericolul mușcăturilor de căpușă crește în județul Sibiu. DSP recomandă evitarea zonelor unde vegetația este abundentă
Temperaturile ridicate favorizează apariția căpușelor, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu avertizează populația cu privire...
Actualitate
3 min de citit