A ieşit soarele. Şelimbărul bifează a cincea victorie, la prima apariţie din acest an în faţa propriilor suporteri

A ieşit soarele. Şelimbărul bifează a cincea victorie, la prima apariţie din acest an în faţa propriilor suporteri

Echipa lui Eugen Beza s-a impus, sâmbătă la prânz, cu 1-0 în faţa Concordiei, la Cisnădie, unicul gol fiind marcat de Andrei Şerban în prima parte. ”Călăreţii roşii” s-au jucat cu ocaziile în prima repriză, dar au suferit după pauză, scăpând totuşi fără să încaseze gol. Echipa din Şelimbăr urcă un loc în clasamentul Ligii 2, cu 19 puncte, iar în etapa viitoare se deplasează la Dinamo.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

A ieşit soarele, la propriu şi la figurat, la Cisnădie, la primul meci al ”călăreţilor roşii” în faţa propriilor suporteri. După eşecul neaşteptat de acum o săptămână, de la Buftea, cu ”lanterna” Tunari, echipa lui Eugen Beza a câştigat cu acelaşi scor disputa cu mult mai titrata Concordia Chiajna, echipa lui Andrei Cristea, cu pretenţii la play-off până la un moment dat.

Şelimbărenii şi-au luat tare adversarul încă din debutul întlnirii şi, la prima ocazie, au deblocat tabela. Bucuroiu a sprintat pe dreapta şi a trimis în faţa porţii, unde atacau trei coechipieri, iar Andrei Şerban a reluat în plasă din marginea careului mic (’7). Ofensiva ”călăreţilor roşii” a continuat şi Răzvan Călugăr l-a solicitat pe Kucher cu un şut din lateral stânga, de la 20 de metri, ucraineanul a respins în faţă, apoi ilfovenii au scos mingea din careu (’13).

Cu mare poftă de joc, Cosmin Bucuroiu a forţat pătrunderea printre Pop şi căpitanul Bălaşa, dar acesta din urmă l-a deposedat, respingând în corner (’14).

Bălaşa a tras primul semnalul de alarmă în cealaltă jumătate de teren, trimiţând un ”trasor2 de la 30 de metri, la colţul lung, fără să nimereascăţinta însă (’16).

Foto: Vali MACREA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O nouă incursiune pe dreapta a lui Bucuroiu a continuat cu o pasă în centru pentru Petrescu, dar mingea expediată de şeptar, din marginea careului mare, a trecut peste transversală (’22).

Kucher a avut o nouă intervenţie reuşită la şiutul lui Benzar de pe 16 metri (’24). De cealaltă parte, o nouă încercare a ilfovenilor, semnată de Păcuraru, a fost sortită eşecului (’28).

Şelimbărenii au forţat desprinderea şi Wiktorski a fost surprins de fază în careul advers, după o lovitură liberă, dar nu l-a putut învinge pe Kucher (’34).

Cea mai mare oportunitate de a face 2-0 a fost irosită de Bucuroiu, după o nouă incursiune pe dreapta, mingea şutată de el fiind respinsă de Kucher în transversală. Şelimbărenii n-au avut acelaşi noroc ca Neguţ, o zi mai devreme, în victoria lui Hermannstadt cu Botoşaniul (’43).

Şi tot Bucuroiu l-a pus la treabă pe Kucher, din marginea careului mare, ucraineanul a respins în lateral, apoi a parat la reluarea lui Benzar (’44).

Foto: Vali MACREA

Repriza a fost închisă de reluarea cu capul a lui Tudor Ivan, în urma unei lovituri de la colţul terenului, dar mingea i-a venit un pic cam înalt şi a trimis mult peste (’45).

Repriza secundă a fost la 180 de grade faţă de primele 45 de minute. Ilfovenii au forţat egalarea, punând presiune pe careul Şelimbărului. Nou-intratul Neicuţescu a reluat în blocaj, din interiorul careului mare (’53). Măluţan a respins în corner mingea şutată de la 13-14 metri de Claudiu Bălan (’59), apoi Samake, un alt jucător intrat pe parcurs, a trimis prea înalt din marginea careuui de 16 metri (’62). Banu a căutat colţul lung, cu un şut din flancul stâng, dar n-a prins poarta (’78). Nici Samake n-a fost mai precis (’87). Odată cu scurgerea minutelor, presiunea la poarta lui Măluţan s-a internsificat, dar defensiva Şelimbărului a făcut faţă cu brio, reuşind să încheie jocul fără gol încasat şi obţinând 3 puncte extrem de importante.

 

CSC ŞELIMBĂR – CONCORDIA CHIAJNA 1-0 (1-0)

A marcat: Andrei Şerban ’7.

CSC ȘELIMBĂR: Rareş Măluțan – Tudor Ivan,Ciprian Natea (cpt.), Kamil Wiktorski, Răzvan Călugăr – Alexandru Luca, Robert Boboc (Tudor Telcean ’79) – Andrei Șerban (Patrick Vuc ′71), Petrişor Petrescu (Emmanuel Baba Aiyne ’63), Daniel Benzar (Lucian Buzan ’63) – Cosmin Bucuroiu (Ianis Mihart ′79). Antrenor: Eugen Beza. Rezerve neutilizate: Raul Băilă, Deniz Giafer, Edmond Lenghel, Andreas Birbic.

CONCORDIA: Danylo Kucher – Mihai Dobrescu, Dorin Pop, Mihai Bălașa (cpt.) (Moussa Samake 57′), Fabinho (Alexandru Gîrbiță 79′) – Darius Grigore (Sebastian Banu ’46), Rareş Lazăr, Aurelian Ciuciulete (Alexandru Jipa ’83), Mircea Tache (Mihai Neicuțescu 46′) – Claudiu Bălan, David Păcuraru. Antrenor: Andrei Cristea. Rezerve neutilizate: Ştefan Fara, Ianis Pădureanu, Cătălin Carp, Ousman Marong.

Arbitru: Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni/Suceava). Asistenți: Damian Antal (Bacău), Ionuţ Ţurcanu (Coţuşca/Botoşani). Rezervă: Claudiu Ștef (Tg. Mureş).

Observator CCA: Ioan Mureşan (Timişoara).

Observator FRF: Cristian Petrean (Hunedoara).

Autor - Ovidiu BOICA
28 februarie 2026 la 14:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 27 secunde
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 minute
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 42 minute
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.